E scris în stele – duminică, 1 noiembrie 2020
Aspectul astrologic major al zilei este redat de opoziţia Soarelui din Scorpion cu planeta Uranus, în retrogradare, din Taur. Această potentă energie astrală ne vorbeşte de: excentricitate, inconstanţă afectivă, revoltă, idealism, radicalism, hipersensibilitate, pierderi băneşti neaşteptate şi asocieri sentimentale dăunătoare. Este recomandabil ca pe parcursul zilei să afişăm constant o atitudine ,,cu capul pe umeri” şi să nu acţionăm sub impulsul instinctual al momentului.
Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:
BERBEC: Ar fi indicat să încercaţi să evitaţi orice tip de exces şi să fiţi mai precauţi în chestiuni de ordin material. Există şi un oarecare risc de incidente, aşadar păziţi-vă mai bine!
TAUR: În viaţa de cuplu vă puteţi lovi de unele supărări, precum şi alte situaţii nefaste, cauzate de persoana de alături. În afaceri, dar şi în chestiuni legale, se arată o doză ridicată de neşansă, deci fiţi ceva mai atenţi.
GEMENI: La locul de muncă puteţi întâmpina unele situaţii ceva mai dificil de gestionat. Ar fi recomandat să vă vegheați cumva mai atent și starea de sănătate. Atenţie la modul de conlucrare cu colegii!
RAC: În viaţa de cuplu pot apărea unele situaţii limită ce vă pot strica ziua. Încercaţi să adoptaţi o atitudine mai detaşată şi nu puneţi conflictelor ,,paie pe foc”. Încercaţi să vedeţi problemele, mai clar, şi din unghiul persoanei de alături.
LEU: Se pot prezenta unele probleme mai sensibile legate de cămin, dar şi de un părinte. Fiţi mai atenţi în chestiunile profesionale, deoarece unele personaje abuzive cu putere vor încerca să vă ,,pună beţe-n roate”.
FECIOARA: Astrele indică o doză mai înaltă de stres. Aşadar, luaţi toate activităţile pe rând şi nu clacaţi! Se pot prezenta şi unele amânări sau dificultăţi legate de evaluări sau de călătorii. Fiţi mai diplomaţi în discurs!
BALANŢA: Fiţi mult mai economi şi prevăzători în chestiuni de ordin material! Încercaţi să amânaţi achiziţiile importante pentru o altă zi. Astrele pot indica şi un risc mai semnificativ de incidente, aşadar fiţi mai grijulii.
SCORPION: Încercaţi să căutaţi un echilibru, o armonie în relaţiile cu cei din jur. Temperaţi-vă pornirile maliţioase şi afişaţi o abordare mai justă a vieţii. În cuplu vă puteţi lovi de o atitudine mai radicală a persoanei dragi.
SĂGETĂTOR: În această zi va trebui să faceţi faţă unor întâmplări mai supărătoare şi dificile. Un bărbat cu putere va încerca să vă compromită în ochii apropiaţilor. Ar fi indicat să vă îngrijiţi mai mult de sănătate.
CAPRICORN: Se pot prezenta unele dezamăgiri din partea unuia sau a mai multor prieteni. Încercaţi să nu puneţi la suflet aceste decepţii şi treceţi mai departe. Se pot releva şi unele probleme în viaţa amoroasă.
VĂRSĂTOR: Această zi vă poate aduce unele lezări semnificative în mediul profesional. Se poate arăta un conflict subiectiv cu şefii sau o pierdere a reputaţiei. Fiţi mai atenţi şi la unele probleme familiale.
PEŞTI: Nu este o zi indicată pentru călătorii şi examinări. Dacă aveţi programat un drum lung, amânaţi-l sau, măcar, încercaţi să fiţi ceva mai atenţi la drum. Vă pot parveni, de la depărtare, şi unele veşti mai puţin favorabile.
Dragii mei, să nu uitaţi că astrale doar predispun, dar omul întotdeauna dispune!
Andrei SORA