După eșecul de la Deva, Laurenţiu Nistor scapă basma curată (VIDEO)
După eșecul înregistrat de PSD la alegerile de primar de la Deva, Laurențiu Nistor, preşedintele organizației județene Hunedoara a PSD, scapă nesancționat. Nistor: Mi-am depus mandatul în CEx, la Herculane, n-au aprobat.
Reporter: La suspendarea domnului Barb spuneați că vă așteptați să fiți sancționat și dumneavoastră, în CEx.
Laurențiu Nistor: Și acuma tu n-o să bei un ceai fericită astăzi că n-o să-ți dau răspunsul. (rîsete)
Vreau să-ți spun că-ți dau răspunsul, domnișoară, dar dacă-l scrii așa corect. Că de obicei ceea ce vorbește Nistor tu scrii cu stînga.
Nu e niciun secret. La CEx… am încheiat CEx-ul, no. Îi gata. Ți-am dat răspunsul. (rîsete)
Dar nu vreau, nu, chiar nu fac mișto. La CEx la Herculane, după ce am luat cuvîntul pe toate problemele care sînt, am încheiat cu următoarea frază:
Stimați colegi, avînd în vedere că am pierdut alegerile la Deva, că am fost director de campanie electorală… și chiar așa, cum unii din presă îl prezintă pe Panfutie că s-a autointitulat și director de campanie electorală… Da, dacă nu mă intitulam, autointitulam director de campanie electorală, nu era scorul ăsta.
Și fac o paranteză, pînă ajung la răspunsul tău. Este cel mai bun scor electoral pe care l-a putut scoate PSD-ul în Deva, din 1990. (rîsete) Rîdeți, rîdeți, dar acesta este adevărul! (ziarist din sală: Eu vă dau dreptate, cu alt candidat scoteați abia jumătate) Sigur, probabil n-am reușit niciodată, PSD-ul, să scoatem candidatul potrivit, ceea ce ne dă de gîndit și trebuie să ne gîndim.
Și să revin, să nu te țin în suspans. După ce am terminat CEx-ul, am spus: dragi colegi, domnule președinte, domnule președinte executiv, din acest moment îmi depun mandatul de președinte al organizației județene Hunedoara. Asta a fost în CEx, în plenul CEx-ului.
La care tot CEx-ul vă spun că n-a aprobat și n-au considerat necesar să facă acest gest sau să aprobe gestul meu. Mi-au spus că am de lucru în județ, să-mi văd de treabă și voi continua să lucrez tot ca pînă acuma. Nici mai tare, nici mai ușor. Tot ca pînă acuma, cum am lucrat în ritmul meu, consider că a fost bine.
Alin BENA