DUMNEZEU CU MILA! Românii nu mai au încredere nici în autoritățile statului, nici în clasa politică
Cel mai nou sondaj de opinie realizat la nivel național de CURS (Centrul de Sociologie Urbană și Regională) scoate la iveală un tablou în care societatea românească este dominată de îngrijorare și, mai ales, de o uriașă lipsă de încredere în principalele instituții ale statului. În privința clasei politice, românii se arată solidari în a recunoaște falimentul abrupt al acesteia și contribuția cinică a politicienilor români la criza generalizată în care persistă România.
Marii câștigători politici din nenorocirea prin care trece România în această perioadă sunt PSD și extrema AUR.
Am selectat doar câteva date din sondaj, pe care le considerăm relevante și bune de pus în fața cititorilor, pentru o imagine mai deslușită.
Referitor la direcția în care se îndreaptă România, opinia este aproape unanimă, 83 la sută dintre intervievați considerând că este una greșită.
În zona încrederii, topul inversat arată că românii ar avea cea mai mică încredere în cele mai importante instituții ale statului român, Parlament și Guvern, 84 la sută dintre cei chestionați susținând, astfel, că executivul și legislativul țării nu mai reprezintă instituții care lucrează pentru cetățeni.
Pentru a rămâne în zona discuției despre încredere, sondajul arată că persoana cu cea mai mică cotă de încredere este premierul interimar și liderul PNL Florin Cîțu (81 la sută), urmat de președintele Klaus Iohannis (80 la sută), Dacian Cioloș (77 la sută) și, la egalitate, liderii PSD și AUR, Marcel Ciolacu și George Simion (65 la sută).
În zona crizei politice prelungite, sondajul indică, drept vinovați principali, pe președintele Iohannis și premierul interimar Cîțu, iar dintre partide, principalul vinovat ar fi PNL (37 la sută) urmat la mare distanță de USR (11 la sută) și PSD (9 la sută).
Pentru evoluția greu de controlat a pandemiei, sondajul indică faptul că principalul vinovat este considerat guvernul (34 la sută), urmat de oamenii care nu se vaccinează (25 la sută) și abia în ultimă instanță propaganda antivaccinare (16 la sută).
În sfârșit, prezentăm și opțiunile politice ale românilor, respectiv ce ar vota românii dacă ar fi alegeri acum, așa cum reies ele din acest sondaj (în paranteză, pentru comparație, vom pune rezultatele sondajului din septembrie 2021 realizat tot de CURS).
PSD – 39% (36%)
PNL – 19% (19%)
AUR – 12% (14%)
USR – 11% (11%)
Metodologie sondaj
Sondaj realizat în perioada 25-30 octombrie 2021. Universul de eşantionare: populaţia adultă rezidentă din România, în vârstă 18 ani şi peste. Volumul eşantionului: 1100 respondenţi, votanţi în vârstă de 18 ani şi peste. Tipul eșantionului: probabilist, multistadial, stratificat. Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion: +/-3% la un nivel de încredere de 95%. Metoda de culegere a datelor: metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing). Validarea eșantionului: s-a realizat pe baza ultimelor date INS. Datele sunt ponderate în funcție de vârstă, educație și mediul urban – rural.