Zeci de kilograme de metamfetamină, descoperite de poliţisti şi procurori la intrarea în ţară

Un cetăţean bulgar a fost arestat pentru 30 de zile, după ce a fost prins la volanul unui camion care transporta 40 de kilograme de metamfetamină. Bărbatul a fost oprit pentru control în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat.

„În data de 23.05.2024, în jurul orei 01.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat Vidin, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui autocamion, un cetăţean bulgar în vârstă de 52 de ani. Acesta circula pe ruta Bulgaria–Germania şi transporta sticlă, conform documentelor prezentate”, au transmis, vineri, reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.

Potrivit acestora, cu ocazia efectuării controlului, poliţiştii de frontieră împreună cu omologii bulgari au descoperit în interiorul cabinei, disimulate în capitonaj, mai multe cutii de plastic (caserole) în care se afla o substanţă solidă sub formă de cristale.

„În cauză, au fost sesizaţi poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, iar în urma inventarierii au fost descoperite 40 cutii din material de plastic ce conţineau cantitatea totală de aproximativ 40 kg de substanţă, în valoare de aproximativ 8 milioane lei”, a mai transmis Poliţia de Frontieră.

IGPR şi DIICOT au precizat că este vorba despre 40 de kilograme de metamfetamină (drog de mare risc).

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reţinerea bărbatului, ulterior fiind sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi, din cadrul Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Bărbatul este cercetat pentru  trafic internaţional de droguri de mare risc şi trafic intern de droguri de mare risc.

 

 

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *