Mai multe familii și persoane singure din Deva au pierdut dreptul la ajutorul de încălzire. Sumele încasate necuvenit se recuperează conform legii!

11 familii sau persoane singure din municipiul Deva, care au beneficiat de ajutor pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie, au pierdut acest drept, ca urmare a creșterii veniturilor peste nivelul prevăzut de lege sau în urma achiziționării unor bunuri imobile ce conduc la excluderea acordării ajutorului.

 

Situațiile de încetare a dreptului la ajutor au fost identificate în urma celor aproximativ 400 de anchete sociale efectuate de către Direcția de Asistență Socială Deva, în lunile mai și iunie 2023.

Cifrele sunt valabile la data de 5 iulie 2023 – având în vedere că verificările continuă, luna aceasta, în cazul altor 200 de beneficiari ai ajutorului de încălzire pentru sezonul rece 2022-2023.

 

Conform legii care reglementează măsurile de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, anchetele sociale se efectuează la interval de 6 luni de la solicitarea acordării ajutorului sau ori de câte ori este nevoie și au ca scop urmărirea respectării condițiilor de acordare a dreptului la ajutor.

 

Încetarea dreptului la ajutorul de încălzire se face prin Dispoziție a Primarului, care se transmite titularilor ajutoarelor și Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Hunedoara.

În același context, sumele încasate necuvenit cu titlu de ajutor de încălzire sau supliment pentru energie, începând cu data de 1 aprilie 2023, se recuperează în condițiile legii.

 

DE REȚINUT! Titularii ajutorului pentru încălzirea locuinței și/sau suplimentului pentru energie au OBLIGAȚIA să comunice Direcției de Asistență Socială Deva orice modificare privind veniturile și componența familiei, în termen de 5 zile de la data la care a intervenit modificarea.

 

Potrivit datelor oficiale ale Serviciului Evidență și Plată Beneficii de Asistență Socială, 599 de familii sau persoane singure au solicitat acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie în sezonul rece 2022-2023.

 

Direcția de Asistență Socială Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *