Douăzeci şi unu de cetăţeni străini care intenţionau să treacă ilegal frontiera, depistați de poliţiştii de frontieră din judeţul Arad
În ultimele 24 de ore, în urma unor acţiuni desfăşurate de poliţiştii de frontieră arădeni pe linia migraţiei ilegale, au fost depistaţi douăzeci şi unu de cetăţeni din Afganistan, Pakistan şi Libia, care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
În data de 11.01.2021, în jurul orei 11.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac-Nagylak, s-a prezentat pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar, în vârstă de 26 de ani, conducând un ansamblu rutier înmatriculat în Bulgaria. Şoferul transporta diverse alimente, pe ruta Bulgaria-Cehia.
În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit al mijlocului de transport, în urma căruia au descoperit, ascunse în compartimentul marfă, şase persoane. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan şi Pakistan, trei adulți și trei minori, cu vârste cuprinse între 14 şi 22 de ani, toți fiind solicitanţi de azil în România.
Tot ieri, în jurul orei 14.10, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II-Csanadpalota, într-un camion condus de un cetăţean bulgar, încărcat cu ţevi metalice pentru o societate din Germania, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse în compartimentul marfă, şapte persoane. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, un tânăr în vârstă de 21 de ani și 6 minori cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, solicitanţi de azil în România.
Azi dimineaţă, în jurul orei 05.10, poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au depistat, la aproximativ 100 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin, două persoane care se îndreptau pe jos, spre teritoriul Ungariei.
Cei doi cetățeni străini au fost preluați și transportați la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Libia, în vârstă de 17 respectiv 22 de ani.
Două ore mai târziu, dar la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II-Csanadpalota, s-a prezentat pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, conducând un ansamblu rutier înmatriculat în România. Şoferul transporta piese auto şi ambalaje pe ruta România-Ungaria.
În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit al mijlocului de transport, în urma căruia au descoperit, ascunse în compartimentul marfă, şase persoane. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, patru adulți cu vârste cuprinse între 20 şi 21 de ani și doi minori, în vârstă de 16, respectiv 17 ani, solicitanţi de azil în România.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.