Douăzeci şi unu de cetăţeni din Irak, Egipt și Siria, ascunşi într-un camion încărcat cu piese auto, depistați la Nădlac II

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II-Csanadpalota, în cooperare cu lucrători ai I.T.P.F. Timişoara, au descoperit, ascunși în interiorul unui automarfar încărcat cu piese auto, douăzeci şi unu de cetăţeni străini, proveniţi din Siria, Irak şi Egipt, care încercau să iasă ilegal din ţară.

În data de 04.02.2020, în jurul orei 02.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II-Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, în vârstă de 45 ani, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor cu semiremorca, înmatriculate în Turcia. Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferul transporta piese auto de la o societate din Turcia, pentru o firmă din Polonia.

În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră în cooperare cu lucrători ai I.T.P.F. Timişoara au procedat la efectuarea unui controlul amănunţit  al mijlocului de transport. Astfel, în partea din faţă a compartimentului marfă al autocamionului, printre bunurile transportate, au fost descoperite ascunse douăzeci şi unu persoane.

Cu ocazia primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni din Siria, Irak și Egipt, grupul fiind format din  unsprezece bărbați, şase femei și patru minori. La cercetări s-a stabilit ca adulţii au vârste cuprinse între 18 şi 46 de ani, iar minorii între 4 și 17 ani, sunt solicitanţi de azil în ţara noastră şi intenţionau să ajungă ilegal într-o ţară din vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru şoferul turc al automarfarului şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii străini descoperiți ascunși, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

Poliția de frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *