Două unități miniere nu produc cărbune

Termocentralele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara se confruntă cu o criză acută de cărbune. În tot acest timp, două unități miniere nu produc huilă

”Producția pe care o dau astăzi minele din Complexul Energetic Hunedoara, din păcate trebuie să o spun, nu este una la care noi ne-am fi așteptat în această perioadă. Sunt o serie de probleme la Mina Lonea, unde abatajul este oprit și o serie de probleme, din păcate și la Livezeni, mina care a fost considerată la un anumit moment o mina viabilă. Cred că problemele de la Livezeni se vor rezolva destul de curând și urmează pornirea unei noi capactiăți la Lupeni. Atunci vor trebui să asigure o producție care să ne permit să funcționăm cu Paroșeniul, pe care trebuie să îl pornim, mai ales că ne sunt favorabile și condițiile de piață, pentru a  face veniturile necesare susținerii Contractului Colectiv de Muncă. (…) La Lonea, probleme tehnice sunt legate de un foc care a generat concentații de gaze peste cele admise și care a determinat închiderea abatajului. El este monitorizat. Se pare că monitorizările aduc vești bune, iar dacă condițiile vor permite el va fi redeschis cât de repede este posibil. La Livezeni, stratul 13 are niște probleme legate de tavan, unde presiunea este mai accentuată, trebuie să recunoaștem că și calitatea forței de muncă nu este una în creștere, este în scădere și în cadrul CEH și sunt o serie de probleme la pornire a acestui abataj”, a declarat Darius Cîmpean, președintele Sindicatului Muntele.

Dacă acum doi ani, Complexul Energetic Hunedoara vindea energia produsă la prețuri maximale, acum situația este ceva mai diferită. Au fost zile în care societatea energetică a așteptat să fie solicitată de Dispeceratul Energetic Național pentru a injecta energie în sistem. În tot acest timp, România a importat zilele trecute energie.

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *