A doua sesiune de admitere în învăţământul profesional de stat şi în învăţământul dual începe astăzi
Sesiunea de toamnă a admiterii în învăţământul profesional de stat începe marţi, iar înscrierea elevilor se va derula în două faze. După prima etapă de admitere în învăţământul profesional de stat au mai rămas 18.934 de locuri libere, din care 1.320 de locuri pentru elevii romi, dintr-un total de 36.134 de locuri aprobate.
Înscrierea pentru admiterea în învăţământul dual este programată în 29 şi 30 august, în unităţile de învăţământ care au acest tip de ofertă şi care mai au locuri libere. Pentru anul şcolar 2017-2018, la nivel naţional, în învăţământul dual mai sunt disponibile 1.775 de locuri.
Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, sesiunea de toamnă a admiterii în învăţământul profesional de stat începe marţi, iar înscrierea elevilor se derulează în două faze. Astfel, în perioada 29 – 31 august, zilnic, până la ora 15:00, elevii interesaţi se pot înscrie la unităţile de învăţământ profesional unde au rămas locuri libere după prima etapă şi care organizează sesiune de preselecţie pe baza fişelor de înscriere în învăţământul profesional de stat.
În perioada 4 – 5 septembrie, are loc înscrierea la unităţile de învăţământ profesional cu locuri libere în urma primei etape de admitere şi care nu organizează sesiune de preselecţie.
După prima etapă de admitere în învăţământul profesional de stat au mai rămas 18.934 de locuri libere (din care 1.320 de locuri pentru elevii romi) dintr-un total de 36.134 de locuri aprobate.
MEN informează că înscrierea pentru admiterea în învăţământul dual este programată în zilele de 29 şi 30 august, până la ora 15:00, în unităţile de învăţământ care au acest tip de ofertă şi care mai au locuri libere.
Pe lângă fişa de înscriere în învăţământul profesional de stat va fi anexată şi fişa de opţiuni pentru învăţământul dual care se eliberează şi se completează la unitatea de învăţământ care organizează învăţământ dual. Şcolarizarea în învăţământul dual are o durată de trei ani şi include stagii de pregătire practică în cadrul companiilor partenere. Elevii beneficiază de o bursă lunară de 200 de lei, de o bursă suplimentară, precum şi de alte facilităţi prevăzute în Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învăţământul dual, cum ar fi: transport, cazare şi masă asigurate de operatorii economici în mod gratuit.
Pentru anul şcolar 2017-2018, la nivel naţional, în învăţământul dual mai sunt disponibile 1.775 de locuri (dintr-un total de 3.539 de locuri). În sesiunea de vară au fost admişi 1.764 de elevi.
news.ro