14 ani de la tragedia de la Mina Petrila

Astăzi, se împlinesc 14 ani de la tragedia care a îndoliat comunitatea din Petrila, dar și din întreaga Vale a Jiului. În 15 noiembrie 2008, două explozii succesive au avut loc într-un abataj al minei Petrila. 13 oameni și-au pierdut viața și 15 au fost răniți.

Abatajele celei mai vechi exploatări miniere din Valea Jiului au fost închise.

În data de 15 noiembrie 2008, în jurul orei 15:00, o explozie produsă într-un abataj minier, în urma acumulărilor în exces de gaz metan, a provocat moartea a opt mineri. Salvatorii au intrat să recupereze ortacii, dar o altă explozie a avut loc, explozie care a curmat viața altor 5 mineri și salvatori.

Cele două explozii au avut loc la o adâncime de aproape 1.000 de metri, ambele fiind cauzate de acumularea gazelor toxice în mină. Șefii de la acea vreme au fost condamnați la închisoare cu executare pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi nerespectarea măsurilor de protecţie a muncii în cazul accidentului colectiv de muncă în dosarul tragediei petrecute la Mina Petrila.

În urma accidentului s-a luat decizia închiderii minei Petrila.

 

Monika BACIU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *