Două dosare penale pentru furt calificat
În cursul zilei de ieri, polițiștii Poliției Municipiului Brad şi cei ai Secției de Poliție Rurală Baia de Criș, în urma cercetărilor efectuate, au identificat doi bărbaţi, unul în vârstă de 27 de ani, din comuna Vața de Jos şi altul de 40 de ani, din municipiul Brad, faţă de care vor efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat.
În urma probatoriului administrat, poliţiştii au stabilit că cei doi, în cursul lunii februarie 2021, au sustras mai multe componente auto (catalizatoare) de la autoturisme parcate pe raza municipiului Brad.
Față de cei doi, poliţiştii au luat măsura reținerii preventive, pe o durată de 24 de ore, cei în cauză fiind depuși în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Deva, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Brad în vederea luării măsurilor legale.
IPJ Hunedoara