Două accidente soldate cu 5 victime, pe drumurile hunedorene

În data de 19.10.2018, ora 18:15,  Poliţia Oraşului Haţeg, a fost  sesizată de către SNUAU 112, că, pe D.N.68, în afara localității Zeicani a avut loc un accident rutier soldat cu patru victime.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că, un tânăr în vârstă de 29 de ani din Haţeg, în timp ce conducea un autoturism, în direcţia de mers Caransebeș spre Haţeg, în afara localității Zeicani, pe o porţiune de drum în curbă la dreapta, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, carosabilul fiind umed a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune pe partea dreaptă a sensului său de mers cu podețul de trecere peste râul Zeicani.

În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto cât şi rănirea a trei pasageri din autoturism cu vârste de 29, 38 şi o tânără de 29 de ani.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

În data de 21.10.2018, ora 17:02, Poliţia Oraşului Călan a fost sesizată  prin SUAU 112,  despre faptul că, pe D.N. 66, în satul Batiz s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

Din cercetările efectuate de către poliţişti rezultă faptul că o femeie în vârstă de 59 de ani din localitatea Veţel, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală pe DN 66 din direcția Simeria spre Călan, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul volanului, intrând în impact cu podeţul din dreptul unui imobil.

În urma accidentului, conducătoarea auto, a suferit vătămari corporale uşoare fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale .

În toate cauzele, poliţiştii au întocmit dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

 

Biroul de presă-IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *