DOSARE SECRETE: Plan în stil „Valkiria”, pentru detronarea lui Ceaușescu, pus la cale de un hunedorean

Vasile Patilineț din Lupeni, „baronul roșu” care a conspirat la un plan în stil „Valkiria”, pentru detronarea dictatorului Ceaușescu

Cu câțiva ani înaintea Revoluției din decembrie ’89, unul dintre oamenii de încredere ai liderului comunist Nicolae Ceaușescu, omul politic Vasile Patilineț, originar din Valea Jiului, a pus la cale un complot, prin care se intenționa răsturnarea regimului ceaușist! După de l-a ajutat pe Nicolae Ceauşescu să scape de rivali, a complotat împotriva dictatorului. Doar că planul propriei „operațiuni Valkiria” a dat rateu, nereușind să ajungă la „bârlogul lupului”, deoarece serviciile l-au „accidentat” mortal!

O „Autobiografie” la secret

Asupra adevăratului trecut al „actorilor” principali, implicați în consolidarea regimului comunist din România, a persistat, în general, o anumită secretomanie. „Autobiografiile” oficiale tăgăduiesc sau ascund pasaje întregi din viața acestora. Și, în privința aceasta, cazul hunedoreanului Vasile Patilineț nu a făcut o excepție de la regulă.

Potrivit datelor de stare civilă, demnitarul comunist Vasile Patilineț s-a născut, la 21 decembrie 1923, în Lupeni, jud. Hunedoara. Se pare că făcea parte dintr-o familie poloneză de imigranți – „Patilinecz”, „barabe” venite, pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, în zona minieră a Văii Jiului, în căutare de muncă. Peste timp, unele surse au indicat obârșia „leșească” a nomenclaturistului Patilineț, dar el însuși a respins și renegat constant o atare „ipoteză”, asumându-și origini pur românești, amănunt esențial la dosarul de activist cu vechi ștate.

Deși a locuit la Lupeni, despre copilăria sa, în frământatul orășel de mineri, se cunosc prea puține amănunte. În timpul sângeroasei Greve de la Lupeni din august 1929, el avea doar cinci ani. Însă, potrivit arhivelor PCR, tatăl acestuia, Patilinecz Ioan, luase parte la greva minerilor, fiind cunoscut ca ilegalist al Partidului Comunist, deși, formal, s-a înscris în partid, la două zile după instaurarea guvernului dr. Petru Groza. De asemenea, avea și un frate mai mare, Ioan I. Patilineț, care, în 1939, la nici 17 ani, activa într-o celulă a tineretului comunist.

Urmând tradiția bolșevică ilustrată în familie de tatăl și fratele său, junele Vasile Patilineț devine, la rându-i, căuzaș în ilegalitate al U.T.C.-ului din Valea Jiului, la vârsta de 17 ani. Într-un memoriu, adresat direct lui Nicolae Ceaușescu, în luna decembrie 1973, Patilineț declara că ar fi avut „vechimea în partid din 1940”. În schimb, dosarul de cadre menționează luna septembrie 1945, ca dată reper când acesta a primit „carnetul roșu” cu secera și ciocanul.

Cu privire la „tinerețea-i revoluționară”, se mai spune că Vasile Patilineț, împreună cu un frate mai mare (Ioan I. Patilineț), ar fi participat la campania antisovietică din Est, în cel de-al Doilea Război Mondial, sub drapelul unui batalion de Vânători de Munte din Vulcan. După ce a căzut prizonier la ruși, fratele său ar fi fost recrutat de Ana Pauker, în celebra Divizie „Tudor Vladimirescu”. Personal, demnitarul comunist Vasile Patilineț nu a recunoscut niciodată acest „amănunt”, în autobiografie afirmând doar că a luptat „cu arma în mână împotriva hitleriștilor”. Însă, Ioan I. Patilineț își făcuse un titlu de mândrie din fosta apartenență la mai sus-amintita divizie de politruci. În 1969, la a 25-a aniversare a așa-zisei „Insurecții armate” din 23 august 1944, acesta din urmă îndeplinea funcția de secretar al Comitetului Municipal Deva al P.C.d.R. („persoana nr. 2” ca autoritate, în reședința de județ), context în care, președintele țării i-a conferit veteranului Ordinul „Tudor Vladimirescu”.

 

„Tovarăș de drum” cu Dej și Ceaușescu

Povestea carierei politice a hunedoreanului Vasile Patilineț începe după instaurarea guvernului procomunist, condus de hunedoreanul dr. Petru Groza. Prin anii ’50, el se remarcase deja în fața ocupanților sovietici, astfel încât a și fost trimis la Moscova, să urmeze Școala Superioară de Partid de pe lângă Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, instituție cu misiunea de a forma „pionii” mandatați să edifice comunismul în Europa de Est. Din câte se va vedea, „cartea de vizită” sovietică, dar și vechile legături ale bătrânului său tată cu Ceaușescu, îl vor propulsa pe Vasile Patilineț în staff-ul Partidului Muncitoresc Român.

La comanda lui Gheorghe Gheorghiu Dej, tânărul tovarăș Patilineț a fost pus să conducă Regiunea Timiș (1952-1956), după ce Banatul fusese „curățat de elementele capitaliste din agricultură”, în urma deportărilor masive petrecute în noaptea de Rusalii a anului 1951.

În a doua jumătate a anilor ’50, ambițiosul Nicolae Ceaușescu începuse deja să-și înfiltreze oamenii în aparatul de partid, urmărind să cotroleze frâiele puterii, chiar dacă Gheorghe Gheorghiu Dej era conducătorul oficial al statului. Astfel, în 1955, Vasile Patilineț, activist din „noua gardă”, este sprijinit să devină membru în Comitetul Central al P.M.R. (ulterior P.C.R.), demnitate în care se va menține vreme de un sfert de veac. În 1958, Ceaușescu a impus înființarea Direcției Organizatorice a Comitetului Central, structură de control a politicii interne a țării noastre, în fruntea căreia s-a autonumit. În luptele invizibile pentru acapararea puterii, viitorul dictator a fost secondat îndeaproape de o echipă formată din: Ilie Verdeț, Cornel Onescu, Virgil Trofin, alături de Vasile Patilineț. Interesant că, din această cvadruplă, trei dintre personaje colaboraseră anterior, în ilegalitate, la Lupeni: Patilineț, Trofin și Verdeț (ultimii doi au fost mineri, acolo)!

Mai mult, pe fondul retragerii trupelor sovietice din România, Patilineț era numit șef al Secției Militare a Comitetului Central al P.M.R. Atribuțiile sale vizau „coordonarea” activității serviciilor secrete, a Securității, Miliției și Armatei.

 

I-a „vânat” pe agenții sovietici, dar și pe șeful de la Interne!

La începutul anilor ’60, s-a pus problema monitorizării agenturii sovietice care avea rezidență în România. Astfel, în 1962, la inițiativa lui Dej, s-a constituit o unitate de contraspionaj, sub titulatura „Biroul Țărilor Socialiste”, care să „vâneze” agenții sovietici și pe colaboratorii acestora. Un an mai târziu, se reușise identificarea a 149 membri de partid cu funcții de conducere, considerați „agenți sovietici infiltrați în România” ai KGB și GRU. Printre aceștia, figurau fostul prim-director al lagărelor de muncă de la Canal – Vasile Posteucă (nume real Mișa Postanski), precum și Emil Bodnăraș – primul șef al Securității! Pe acest fond, Gheorghe Gheorghiu Dej i-a cerul lui Vasile Patilineț și secției conduse de el să inițieze discuții în particular cu „tovarășii” recrutați de ruși, recomandând să li se transmită că sunt monitorizați și că, dacă vor mai continua colaborarea cu sovieticii, „va fi vai de ei”. Concluziile discuțiilor i-au fost prezentate direct lui Ceaușescu.

După moartea lui Dej și venirea la putere a lui Ceaușescu, din noua generație de activiști, Patilineț și Trofin (ambii proveneau de la Lupeni) și-au menținut reputația de duri, fiind implicați în „acțiunile murdare” din culisele puterii. Lui Vasile Patilineț îi fuseseră încredințate „problemele speciale din justiție, armată și interne”.

Avid să dețină controlul exclusiv, Ceaușescu se pregătea să stingă fitilul puterii unora dintre potentații din „vechea gardă” și să-i pună pe linia moartă. Pentru a-i elimina de pe scena politică pe unii dintre aceștia, viitorul dictator a recurs la o diversiune – „analiza așa-numitelor greșeli comise de partid în trecut”. La ordinul lui Ceaușescu, în cel mai strict secret, Patilineț urma să se ocupe cu cercetarea „cazului Lucrețiu Pătrășcanu”. Dar, din câte se va învedera ulterior, cel vizat de anchetă era nimeni altul decât generalul Alexandru Drăghici, fost ministru al Securității Statului, ministru de interne și viceprim-ministru, cel care, odinioară, furnizase capetele de acuzare împotriva lui Pătrășcanu. Mare specialist în dosare politice, Patilineț a strâns documente referitoare la implicarea directă a lui Drăghici în asasinarea lui Pătrășcanu. Pe baza informațiilor furnizate de „echipa” lui Patilineț, în 1968, Ceaușescu l-a reabilitat pe Lucrețiu Pătrășcanu, făcându-l țap ispășitor pe Drăghici, care a fost demis din toate funcțiile deținute și degradat din gradul de general la cel de soldat.

 

„Baronul roșu” Patilineț, Cartierul Primăverii, „Legea decrețeilor”, minerii și femeile

Loialității față de Ceaușescu i se datorează cariera politică fulminantă a hunedoreanului Vasile Patilineț. La mijlocul anilor ’60, el a reușit să se încuibărească în cele mai înalte niveluri ale puterii. Astfel, a deținut importante funcții, precum cele de: secretar al C.C. al P.C.R. (1965-1974); deputat în Marea Adunare Națională; ministru al Economiei Forestiere şi Materialelor de Construcţii (1972-1977); membru al C.P.Ex. (1974-1979); ministrul Minelor, Petrolului şi Geologiei (1977-1979); ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Turcia (1980-1986). În angrenajul sistemului, acesta se afla în cercul primilor șapte oameni din stat!

Devenit mâna dreaptă a lui Ceaușescu, „baronul roșu” Patilineț a beneficiat din plin de avantajele rezervate nomenclaturii. În 1966, a primit o vilă în Cartierul Primăverii, pe strada Herăstrău, nr. 35.

Dar, una dintre măsurile legislative restrictive, susținute cu ardoare de Vasile Patilineț, urma să afecteze negativ destinul propriei familii, fără a bănui măcar. În anul 1966, la îndemnul lui Ceaușescu, el a fost inițiatorul Decretului nr. 770, așa-zisa „lege antiavort” sau „legea decrețeilor”. De acum, atât contracepția, cât avortul, deveneau fapte penale. Astfel, elementul cel mai intim al vieții umane, sexualitatea, a fost supus controlului de partid.

În 1967, acesta a jucat rolul principal în operațiunea de reorganizare a Securității și Poliției politice din țara noastră, la inițiativa sa înființându-se structuri specializate în „munca informativă în rândul elementelor dușmănoase din interior”, „lupta împotriva emigrației române reacționare”, dar și unități de spionaj, contraspionaj, interceptare radio și cenzură.

Rolul său în partid avea să fie vizibil, din nou, cu ocazia atitudinii de nealiniere a României față de intervenția în Cehoslovacia a trupelor Tratatului de la Varșovia (august 1968). Potrivit expertului militar american Larry L. Watts, Vasile Patilineț i-ar fi sugerat lui Ceaușescu alternativa  „luptei de rezistență a întregului popor”, în situația unui posibil atac de pedeapsă din partea Uniunii Sovietice.

După greva minerilor de la Lupeni, din 1977, Ceaușescu a dispus o intensă supraveghere informativă a Văii Jiului. Responsabilul din umbră al operațiunii a fost desemnat atașatul său colaborator Vasile Patilineț. La luarea respectivei decizii, a cumpănit și faptul că Vasile Patilineț era originar din Lupeni. Astfel, pentru a avea o „acoperire” ideală, acesta a primit portofoliul de ministru al Minelor, Petrolului și Geologiei. Noua funcție îi oferea pretextul prezenței active, în Valea Jiului. Ca o culme a ironiei, cel care îi spiona pe mineri era spionat, la rândul său, de către Ceaușescu. O notă informativă a Securității, din anul 1979, arăta că, „la Petroșani – Hunedoara, tovarășul Patilineț are amenajată o vilă, pe care o folosește singur, unde se duce cu femei, vilă pentru care Combinatul Minier Valea Jiului a cheltuit circa un milion de lei cu reparațiile și mobilarea”.

 

„Legea decrețeilor” se răzbună! Moartea fiicei lui Patilineț, în urma unui avort.

Deși a dus la o creștere demografică, Decretul 770 din 1966 a provocat consecințe tragice. Potrivit documentelor de arhivă, numărul deceselor datorate complicațiilor survenite prin avorturi „ilegale” îl depășea pe acela al deținuților politici decedați în „delirantul deceniu” al luptei de clasă. Pentru întreaga perioadă 1966-1989, se estimează că au murit 9.452 femei de pe urma chiuretajelor ilicite.

Însă, pentru copiii nomenclaturiștilor, „legea antiavort” era la fel de neimportantă precum orice altă lege impusă de statul socialist. Tinerii din Cartierul Primăverii aveau posibilitatea să prevină sarcinile nedorite, printr-o simplă vizită la farmacia de protocol a Spitalul „Elias” sau la policlinicile speciale unde se tratau demnitarii. Serghei Mizil (fiul VIP-ului comunist Paul Niculescu-Mizil) își amintește cum o tragedie tulburătoare i-a pus pe cei din „Primăverii” în fața efectelor criminale induse de Decretul 770: moartea fetei lui Vasile Patilineț!

Amalia Patilineț era singurul copil al demnitarului comunist. În anul 1972, la vârsta de 22 de ani, aceasta a murit, ca urmare a unei operații „ilegale” de întrerupere de sarcină. Același Serghei Mizil mărturisește: „A murit pentru că taică-su… nu i-a dat voie fetei să se protejeze, așa că și-a făcut un avort forțat și a murit. Nu știu unde a făcut avortul, dar atunci, asta am auzit, că a murit încercând să-și scoată copilul”.

Soarta îl lovise răzbunător pe „durul” care susținuse cu atâta convingere „legea antiavort”. Referitor la acest episod tulburător, Alexandru Bârlădeanu relata: „După ce fiica lui murise, în urma unui avort provocat, copleșit de durere, Vasile Patilineț devine nemulțumit de vechiul său prieten Ceaușescu. L-a pedepsit Dumnezeu pe Patilineț, după ce se dovedise primul susținător al lui Nicolae Ceaușescu în impunerea decretului antiavort din 1966”.

 

În colimatorul Securității. „Întoarcerea armelor”: Complotiștii

Surse din interiorul familiei afirmă că moartea Amaliei Patilineț ar fi cauzat o ruptură ireversibilă între Vasile Patilineț și Nicolae Ceaușescu. Mai degrabă, însă, „răcirea” relațiilor dintre cei doi s-a datorat firii suspicioase a dictatorului comunist și măsurilor de supraveghere instituite, după fuga lui Ioan Mihai Pacepa, în Occident, în anul 1978.

După aproape două decenii la coordonarea Securității, Patilineț înjghebase o prietenie cu Pacepa. Defectarea șefului contraspionajului românesc l-a determinat pe Ceaușescu să ordone Securităţii ca toţi oamenii săi de încredere să fie verificaţi cu atenţie, mai ce seamă cei care avuseseră relații apropiate cu fugarul. Aşa a intrat în colimatorul Securităţii şi Patilineţ. Rapoartele informative din anul 1979, pe când Vasile Patilineț era ministrul Minelor, pun în evidență latura afemeiată a acestuia, dar și până unde pătrunseseră „serviciile” în viața sa privată. De asemenea, investigațiile efectuate de securitate au mai scos la iveală, printre altele, că ministrului îi plăcea să facă amor chiar în biroul de la minister, dar și că era implicat în afaceri dubioase cu blănuri de urs, în Germania Federală și Kuwait.

Din câte se pare, ideea unui complot împotriva lui Ceaușescu s-a născut, imediat după cutremurul din 4 martie 1977. La acea dată, liderul comunist se afla în Nigeria, iar la București se instaurase haosul. Un grup de militari din conducerea Armatei, printre care și generalul Ștefan Kostyal, au observat că, în lipsa președintelui țării, autoritățile au fost practic paralizate și demnitarii din posturile cheie au reacționat cu mare întârziere în situație de criză. Aceștia și-au dat seama că dacă, liderul comunist ar fi fost dat jos printr-o lovitură militară, atunci tot edificiul construit de el s-ar fi prăbușit precum un castel din cărți de joc.

Potrivit aceleiași surse, la jumătatea anilor ’80, Vasile Patilineţ ar fi făcut parte, deja, din conjurația care urmărea răsturnarea lui Ceauşescu. Conform unei declaraţii date de comandorul Nicolae Radu, membru în conjurație, în toamna anului 1984, exista o grupare formată din militari și civili. Din aceasta făceau parte: generalii Ion Ioniţă şi Nicolae Militaru, dar și civilii Virgil Măgureanu, Ion Iliescu și, nu în ultimul rând, Vasile Patilineţ. Dictatorul şi soţia sa urmau să fie arestaţi la Bistriţa-Năsăud, după sosirea dintr-o vizită în Germania. Numai că Ceauşescu a fost informat despre o iminentă lovitură de stat, întorcându-se subit la Bucureşti. Astfel, posibilul plan a căzut.

 

Grupul „Corbii”. Arme pentru răsturnarea dictatorului

Fără dovezi indubitabile, Ceaușescu i-a pus sub stricta supraveghere a serviciilor secrete pe cei bănuiți, gruparea primind numele de cod „Corbii”. La acea dată, Patilineț îndeplinea funcția de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Turcia. Iar el îşi luase rolul în serios, purtând negocieri pentru procurarea de arme necesare puciului, prin intermediul unui grec. Finanţatorul acţiunii, cel care trebuia să-l plătească pe furnizorul grec, ar fi fost Ion Raţiu. Deși a avut contacte conspirative cu ceilalți membri ai grupului „Corbii”, atât Militaru, cât și Iliescu au apreciat că, de la Ankara, ambasadorul era prea departe pentru a-l înlocui imediat pe liderul comunist. Dar, Ceauşescu a cunoscut aproape fiecare mişcare a celor bănuiți de conjurație.

 

Deznodământul: Asasinat după metoda „Accidentul cu îmbunătățiri”

În 1986, cu trei ani înainte ca dictatorul să ajungă cu spatele la zid, Patilineț se afla încă în post, la ambasada din Ankara. Apucase să-și vadă familia (nepoții de frate), adusă de la Deva, pe cheltuiala sa, într-o excursie, în Turcia. Cu o zi înainte de accident, fusese anunțat să se prezinte la Istanbul, pentru o întâlnire conspirativă. Soția acestuia își amintea ulterior că, în dimineața aceea, a primit un telefon ciudat, prin care era avertizată să nu plece în călătorie. În mod bizar, doamna ambasador invocă o migrenă, pentru a rămâne acasă. Așa că, Patilineț pleacă singur, la volanul unui automobil marca Mercedes, aparținând Corpului Diplomatic. Autostrada Ankara – Istanbul avea opt benzi de circulație, patru într-un sens și patru în celălalt. Prin urmare, exista suficient spațiu pentru ca două autovehicule să nu se stânjenească reciproc. Dar, ambasadorul nu a mai ajuns la destinație!

Oficial, fostul „baron roșu” Vasile Patilineț a murit într-un accident de mașină, în Turcia, în timp ce se afla în misiune diplomatică. În epocă, au existat speculații că acesta ar fi fost ucis la ordinul liderului de la București, accidentul fiind provocat de Securitate. La începutul anilor ’90, Gheorghe Apostol declara că accidentul s-a petrecut deoarece lui Patilineţ i s-ar fi pus un drog într-un pahar de whisky. O altă sursă, comandorul Nicolae Radu, declara că Patilineţ n-a murit în urma unui accident, ci a fost asasinat: „Vă spun foarte calificat,… să se deschidă coşciugul lui Patilineţ, să vedeţi plumbul în cap!” De asemenea, generalul Vasile Gheorghe, şeful Direcţiei a IV-a, ar fi afirmat: „L-am terminat noi pe Patilineţ!…”.

Familia de la București și de la Deva a aflat vestea de la postul de radio „Europa Liberă”. Ancheta oficială a stabilit că „un camion care transporta cărămidă a intrat în Mercedesul condus de Patilineţ”. S-a mai afirmat şi că, de fapt, el ar fi fost împuşcat în cap, variantă susținută de membrii familiei, după ce, în spătarul scaunului pe care stătuse Patilineț, s-a constatat existența a două orificii circulare, de calibru asemănător armamentului. Varianta asasinatului părea susținută și de faptul că, la aducerea în țară, nu s-a permis deschiderea sicriului metalic. Rudeniile din Deva ale demnitarului mai afirmă că, la autopsiere în Turcia, „în capul lui Patilineț s-a găsit un plumb”. În același an (1986), de o moarte bizară a avut parte și Virgil Trofin, fostul camarad de la Lupeni al lui Patilineț.

După dubiosul „accident”, vila din cartierul Primăverii și-a găsit un nou locatar – pe Ion Dincă, nomenclaturistul poreclit și „Teleagă”, iar după Revoluție, noul chiriaș a devenit șeful S.R.I. din acea vreme, Virgil Măgureanu, fostul ortac al lui Patilineț în grupul „Corbii”!

A făcut sau nu parte hunedoreanul Vasile Patilineț dintr-o conjurație, care, în 1984-1986, intenționa răsturnarea lui Ceaușescu? A fost Patilineț un „Stauffenberg” în variantă românească? Tot mai multe dovezi pledează pentru ideea că acest fapt este cât se poate de veridic. Doar că, planul propriei „operațiuni Valkiria” a dat rateu, nereușind să ajungă la „bârlogul lupului”, deoarece serviciile l-au „accidentat” mortal!

 

Dorin PETRESC