Dosar penal şi amenzi după o bătaie în plină stradă

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi au dat 15 amenzi, în valoare de 40.000 de lei, după ce aproximativ zece bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, s-au luat la bătaie pe o stradă din Timişoara. Pentru aplanarea conflictului au intervenit poliţiştii şi jandarmii.

„Azi-noapte, în jurul orei 23:00, la intersecţia străzilor Simion Bărnuţiu cu Gheorghe Adam din Timişoara, a avut loc o altercaţie între mai multe persoane pe baza unor neînţelegeri. În zonă se aflau luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale Timiş şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş care au intervenit pentru aplanarea conflictului şi imobilizarea persoanelor implicate”, a transmis Poliţia Judeţeană Timiş.
Zece bărbaţi implicaţi în altercaţie au fost audiaţi, iar unul se află la spital pentru îngrijiri medicale.
„10 bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani au fost conduşi la sediul Secţiei 1 Timişoara în vederea audierilor, iar un bărbat se află la spital pentru îngrijiri medicale”, a precizat sursa citată.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi au aplicat 15 amenzi.
„În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, în care se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor în care a avut loc evenimentul. Totodată, poliţiştii au aplicat 15 sancţiuni contravenţionale în valoare de 40.000 de lei conform Legii 55/2020 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală cât şi pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea”, a menţionat IPJ Timiş.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *