Domnul Eusebiu Durbacă preia funcția de Director General al Complexului Energetic Valea Jiului S.A.
Complexul Energetic Valea Jiului S.A. (CEVJ) anunță numirea domnului Eusebiu Durbacă în funcția de Director General al companiei, începând cu data de 6 noiembrie 2023, dată la care încetează de drept mandatul provizoriu al domnului
Cristian Roșu.
Domnul Eusebiu Durbacă preia conducerea de la fostul director Cristian Roșu, cel care a condus societatea în perioada tranziției de la Complexul Energetic Hunedoara la Complexul Energetic Valea Jiului. Domnul Roșu s-a implicat activ și a coordonat din partea societății procesul de dare în plată, preluarea în administrare a activelor funcționale, angajarea celor 2000 de angajați și obținerea noilor autorizații, licențe și avize de funcționare pentru CEVJ. Competența managerială a domnului Roșu a fost vitală pentru asigurarea climatului de stabilitate socială și perspectivă de dezvoltare economică a CEVJ și a mineritului din Valea Jiului.
Consiliul de Administrație al Complexului Energetic ”Valea Jiului” SA a decis astăzi numirea domnului Durbacă Eusebiu în funcția de director general al Societății Complexul Energetic Valea Jiului S.A. Mandatul domnului director este unul
provizoriu de 5 luni, până la demararea procesului de selecție pe criteriile guvernanței corporative.
Domnul Durbacă, cu o experiență deosebită în domeniul mineritului și cu o carieră de management impresionantă în cel mai mare exploatare minieră a societății Valea Jiului, a fost selectat, pe baza unui plan managerial și a CV-ului, pentru a prelua această poziție cheie în cadrul CEVJ.
În calitate de Director General, domnul Durbacă va avea responsabilitatea de a asigura activitatea decizională cu privire la folosirea resurselor materiale, financiare, informaționale și umane ale CEVJ, în vederea realizării obiectivelor de punere în
siguranță a minelor, neutralizarea huilei și identificarea de noi business-uri cu energie regenerabilă pentru societate.
Cu o experiență de peste două decenii în domeniul mineritului și o carieră solidă în conducere, domnul Durbacă este un lider recunoscut la nivel local, orientat către nevoile angajaților și abilități dovedite de gestionare a resurselor și echipelor.
Domnul Durbacă a deținut anterior funcții de conducere în cadrul Exploatării Miniere Livezeni, unde și-a demonstrat abilitățile excepționale de manager. De asemenea, a ocupat funcția de Consilier al Directorului General al Societății Complexul Energetic Valea Jiului S.A., unde și-a adus contribuția valoroasă la dezvoltarea și îmbunătățirea activității companiei.
Cu o educație solidă, inclusiv un masterat în Managementul Securității și Sănătății în Muncă și o licență în Inginerie Minieră, domnul Durbacă aduce expertiză tehnică și cunoștințe solide în domeniul industriei miniere.
Consiliul de Administrație al Complexului Energetic Valea Jiului S.A. este convins că domnul Eusebiu Durbacă va continua să conducă compania cu succes și să contribuie la dezvoltarea și consolidarea acesteia în viitor.
În vederea prezentării planului managerial și al schimbării conducerii, noul directorgeneral va anunța și organiza, în zilele următoare, o conferință de presă.
Consiliul de Administrație al S. CEVJ S.A.