Doi tineri hunedoreni prinși în trafic fără permis
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Petroşani în timp ce efectuau în cursul zilei de miercuri un control al traficului rutier pe strada Dărănești din municipiul Petroșani, în intersecția cu strada Dealul, au oprit în trafic un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 25 de ani care, în urma controlului efectuat, s-a stabilit că acesta a condus autoturismul în cauză, fără a deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducere fără permis de conducere.
Poliţiştii din cadrul Formaţiunii Rutiere Haţeg, în timp ce efectuau controlul traficului rutier, în cursul zilei de miercuri, 11.07. ac, au oprit în trafic, un tânăr în vârstă de 20 de ani în timp ce conducea un autoturism pe DN 66, în localitatea Hațeg, din direcția Totești spre Hațeg, iar la controlul documentelor s-a constatat faptul că, autorizația provizorie de circulație a autoturismului era expirată şi conducătorul autoturismului avea suspendat dreptul de a conduce un autovehicul.
În această cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de: punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Biroul de presă-IPJ Hunedoara