Doi tineri depistați cu droguri, în urma unui control. Un tânăr, din Deva, a fost găsit prăbușit lângă mașină, pe stradă
Polițiștii hunedoreni, au depistat doi tineri, care dețineau țigarete confecționate artizanal. Unul, în vârstă de 19 este din Uricani, iar celălalt din Deva. Oamenii legii au găsit tânărul de 27 de ani, din Deva, căzut lângă mașina personală, în apropiere de drum, iar lângă acesta a fost descoperită și o țigaretă confecționată artizanal, arsă la un capăt. În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale.
„La data de 02 iunie 2024, în jurul orei 12:15, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au identificat un tânăr de 19 ani, din orașul Uricani, care se afla la volanul unui autoturism (staționat), pe strada Avram Iancu, din municipiul Hunedoara.
În urma controlului efectuat de către polițiști în interiorul autoturismului, a fost găsit un grinder din metal și o țigară artizanală cu substanță vegetală uscată, de culoare verde-oliv, cu un puternic miros înțepător, despre care persoana în cauză a declarat că o deține pentru consum propriu.
De asemenea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul din dotare cu privire la posibila prezență a substanțelor interzise în organism, rezultatul fiind negativ.
În cazul prezentat, probele materiale au fost ridicate în vederea continuării verificărilor, fiind întocmit dosar de cercetare penală cercetările fiind preluate de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara.
La data de 01 iunie 2024, în jurului orei 22:50, polițiștii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Deva au identificat pe DJ 687, în localitatea Sântuhalm, un tânăr de 27 ani, din municipiul Deva, care era căzut lângă un autoturism, în apropierea părții carosabile.
Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au observat că lângă tânăr se afla o țigaretă confecționată artizanal, arsă la un capăt, conducătorul auto declarând că acesta îi aparține. Conducătorul auto a fost transportat la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice, pentru a se stabili dacă acesta se afla sub influența unor substanțe psihoactive”, afirmă IPJ Hunedoara.