Doi dascăli hunedoreni, în grupul Grupul Anti-Bullying format de ministrul Educației

63 de psihologi, profesori și specialiști voluntari vor face normele de aplicare ale Legii anti-violență în școli. Doi dintre membrii grupului sunt dascăli în județul Hunedoara. Este vorba de Bătrâna Oana Rozana –  director al Școlii Gimnaziale Nr. 1 Hunedoara și Vîșovan Loredana – profesor învățământ primar al aceleiași unități de învățământ. Ministrul Educației a constituit un grup de lucru anti-bullying, format din 63 de membri, potrivit ordinului de ministru nr. 3019 din 10 ianuarie 2020 publicat în Monitorul Oficial. Grupul este format din psihologi, persoane din organizații non-guvernamentale, profesori. Printre membrii grupului se numără Renate Weber – Avocatul Poporului, Dragoș Iliescu – directorul Școlii Doctorale de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea din București, Ovidiu Pânișoară – directorul Departamentului de Formare a Profesorilor de la Universitatea din București, reprezentanți ai FSE Spiru Haret și părinților.

Grupul de lucru a fost înființat prin invitație publică, pe bază de voluntariat, pentru elaborarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor legale care interzic bullying-ul în școli.

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *