Doi cetăţeni străini, arestaţi în cazul comercializării spirtului care conţinea alcool metilic
Doi cetăţeni străini au fost arestaţi, luni seară, de magistraţii ieşeni, după ce zece persoane din judeţul Iaşi au murit întrucât au consumat spirt medicinal contrafăcut, care conţinea alcool metilic.
Magistraţii ieşeni au hotărât, luni seară, emiterea mandatelor de arestare pentru 30 de zile pe numele a doi cetăţeni străini, Dawoud Zuhair Abdel Nabi Ali şi Ahmmed Faid, cei doi fiind acuzaţi de ucidere din culpă şi înşelăciune.
Cei doi cetăţeni străini ar fi pus în vânzare spirt medicinal contrafăcut, marfa fiind livrată în judeţul Iaşi.
Zece persoane din mai multe comune ale judeţului au murit după ce s-au intoxicat cu spirt medicinal contrafăcut, în sticlele de plastic vândute oamenilor fiind alcool metilic în loc de alcool etilic.
Poliţiştii au făcut patru percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, iar mai multe persoane au fost duse la audieri.
Spirtul a fost comercializat în mai multe magazine din judeţul Iaşi, prin intermediul unei firme ieşene.
Avocatul omului de afaceri ieşean Ciprian Barticel, cel care a distribuit spirtul în Iaşi, spune că acesta nu ştia că marfa este contrafăcută şi că în momentul în care a sesizat că ar fi ceva în neregulă ar fi retras spirtul de la vânzare.
În total, zece persoane din judeţul Iaşi au murit după ce ar fi folosit spirtul, victimele fiind din comunele Brăteşti, Stolniceni-Prăjescu, Todireşti, dar şi din sate din zona municipiului Paşcani.
news.ro