DOCUMENT exploziv (stenograme) din interiorul PSD: „Adevărații vinovați să plătească!”

Secretarul executiv al PSD Hunedoara, Radu Barb (foto, dreapta), a fost găsit țapul ispășitor pentru pierderea alegerilor de la Deva și a fost demis din funcția de secretar general și suspendat pentru o perioadă de 6 luni din partid. De asemenea, în ședința de ieri, condusă de Laurențiu Nistor (președintele PSD Hunedoara) și de Natalia Intotero (președinte interimar al organizației PSD Deva) au mai fost excluși din PSD Vasile Ţonea (consilier local CL Deva), Răzvan Şoldan (ADEH), Ladislau HorvathCristian Gros (departamentul de comunicare CJ Hunedoara).

În apărarea sa, Radu Barb a împărțit colegilor de partid un document în care îi acuză, direct, pe Laurențiu Nistor (foto, stînga) și pe Natalia Intotero de încălcarea statutului PSD și de grave erori comise în campania electorală.

Iată, mai jos, prima parte a documentului prezentat în ședința de ieri a PSD Hunedoara:

Informare ședință Biroului Permanent Județean al Partidului Social Democrat al Organizației Județene Hunedoara

Persoanele vinovate de pierderea alegerilor din municipiul Deva, din data de 5 noiembrie 2017, încearcă să scape de răspundere aruncând vina asupra organizației locale și a membrilor acesteia, precum și asupra mea.

  RADU BARB NU ESTE TRĂDĂTOR!

  1. În ultima săptămână am fost acuzat, în repetate rânduri, de trădare. La acuzația că aș fi discutat cu dl. Irimie Gabriel, primarul comunei Șoimuș și dl. Munteanu Claudiu, despre trădarea unor membriai PSD sau vânzarea unor informații, vă pun la dispoziție dovada audio (datată cu 07.11.2017) din care reiese că nu am vorbit cu aceste persoane niciodată și că nu am săvârșit faptele de care sunt învinuit.

Transcrierea discuției telefonice:

Radu Barb: Zic acuma că noi ne-am întâlnit “La căsuță” și că eu ți-am cerut ție 1 miliard…

Claudiu Munteanu: NU, eu i-am spus la dl. Nistor problema asta, tu nu te-ai întâlnit cu mine și nici cu nu știu cu cine te-ai întâlnit, nu te-ai întâlnit, nu știu, dar cu mine NU.

Radu Barb: Bine, Claudiu, vreau să ne vedem să discutăm niște lucruri care au rămas așa…, nu am vrut să vorbesc pe perioada campaniei tocmai pentru ca lucurile astea să nu se întâmple.

ClaudiuMunteanu: Nu știu, Radu, eu sunt dezamăgit. Dacă am ajuns să te salut pe stradă și să treci pe lângă mine…

partea a doua:

Radu Barb: Păi da, dacă eu vorbeam cu tine, că și eu am gură, dacă eu vroiam să vorbesc cu tine…

Irimie Gabriel:  Dar noi doi n-am vorbit niciodată, stai să ne întelegem, noi doi nu am vorbit niciodată, astăzi e prima zi când noi doi vorbim, am vorbit prima dată pe facebook și atât, în rest noi doi nu am vorbit niciodată. Nu-i așa?

Radu Barb: Ba da, așa e. E păcat că se încearcă discreditarea mea prin nu știu cine.

Din această discuție reiese clar că niciodată nu am acceptat dialogul cu acești domni și că nu le-am cerut nimic.

 

  1. După pierderea alegerilor în municipiul Deva, am fost acuzat în repetate rânduri de către conducerea partidului că aș fi ajutat un candidat independent sau candidatul PNL. Răspund hotărât că nu am discutat și nu am ajutat niciodată candidații competitori în campania electorală!

Toată activitatea mea, încă din luna mai a.c., a fost focusată pe promovarea partidului, iar fiecare acțiune a fost publicată pe rețelele de socializare. Programul meu electoral a fost publicat în luna septembrie în ziarele locale și pe pagina personală de internet, chiar candidatul PSD preluând propriul meu slogan –“Deva este fiecare cartier, fiecare bloc, fiecare om

 

  1. Mai mult, în prezența a doi martori, dl Daniel Andronache și dl Mircea Bobora, am fost pus să jur că nu voi face rău partidului, președintelui și candidatului PSD. Sunt un om care întotdeauna și-a respectat cuvântul dat, am demnitate și niciodată nu aș prejudicia propriul partid, formațiune pentru care am muncit în ultimii 10 ani.

ORGANIZAȚIA LOCALĂ PSD DEVA ȘI-A FĂCUT DATORIA!

  1. Organizația municipală a PSD Deva, colegii mei, nu sunt vinovați de insuccesul în alegeri. Lucru demonstrat de rezultatul alegerilor parlamentare din noiembrie 2016, când procentul organizației PSD Deva a fost de 43,5%, față de PNL 19.3%, înregistrând o diferență de 5.520 de voturi. Față de campania pentru parlamentarele de anul trecut, în sprijinul candidatului de la locale au venit mai mulți miniștri și premierul României. Organizația a fost în permanență activă și implicată.

Toate acuzele care mi se aduc sunt nefondate, făcute cu scopul de a distrage atenția de la adevăratele motive pentru care PSD a pierdut alegerile în municipiul Deva. Adevărații vinovați să plătească!

Secretar Executiv al PSD Hunedoara, Radu Barb

(replicahd.ro va prezenta, în continuare, și celelalte părți ale documentelor care îi incriminează pe Laurențiu Nistor și Natalia Intotero și arată adevărații vinovați pentru eșecul PSD la alegerile de la Deva)

citește și: 

Alin Bena

alin.bena@gmail.com

bena has 103 posts and counting.See all posts by bena

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *