Doctorul care nu a lucrat niciodată cu plăcere
Hunedoreanul practică de aproape 40 de ani medicina legală. Deşi a autopsiat peste 8000 de cadavre, simpla vizionare a sacrificării unei găini îi provoacă greaţă.
Nu e pentru oricine
Jovial, extrem de deschis, este aproape imposibil să citeşti pe faţa legistului Dan Mărculescu urmele unei munci derulate patru decenii în anticamera sălii catafalcului. Poate doar privirea sa dură, impersonală, poate fi descifrată ca efect al contactului permanent cu fructele neînsufleţite ale morţii omeneşti. „Nu e o meserie pentru oricine. Mă consider norocos că am un psihic robust şi un fizic rezistent ca să pot lucra în medicină legală. Mărturisesc însă că fac parte din categoria celor care, toată viaţa lor, nu au lucrat niciodată cu plăcere”, spune Dan Mărculescu.
Nu te poți obișnui niciodată cu ce lasă moartea în urmă
Prin natura sa, munca legislului nu devine niciodată o rutină. „La fel ca naşterea, fiecare moarte este unică. Nu am întâlnit niciodată două cazuri la fel. Pe lângă asta, nu am reuşit să scap nici acum de efectul psihic negativ al unei autopsii. Nu mă mai înspăimântă vederea cadavrului. La asta sunt imun deja. Gândurile triste că am în faţă o fostă fiinţă vie, un destin frânt, le duc însă şi acum acasă indiferent că am pe masă un copil lovit de o maşină sau un boschetar găsit îngheţat. Nu am unde fugi nici de visurile morbide cu autopsii ce revin ca o serie neagră din când în când”, se confesează Dan Mărculescu. Dar fără legişti nu se poate. Cineva trebuie să facă munca asta. Verdictul medicului legist este esenţial în cazurile de moarte cu violenţă, sau în decesele cauzate de o eroare medicală. „Am dat verdict de culpă medicală de mai multe ori. O dată a fost vorba de o culpă clară în care un pacient cu edem glotic, adică cu obstrucţie mecanică a căilor respiratorii, a murit în spital pentru că timp de şase ore nimeni nu a ştiut să-i facă o incizie la trahee să poată omul respira. Nici unul din verdictele mele de malpraxis nu a avut vreo urmare”, spune legistul.
Autopsia albă
Ca în orice meserie şi legiştii au un „călcâi a lui Ahile”. În medicina legală acesta se numeşte „autopsia albă”. „Pur şi simplu nu poţi identifica cauza morţii. Am avut câteva cazuri de acest gen, în unele existând bănuiala unei crime făcută cu o substanţă necunoscută. Din păcate, nu am putut determina ce i-a ucis pe oamenii aceia. Dacă a fost o otravă specială, atunci singurul loc unde se putea determina fără echivoc cauza morţii sunt nişte laboratoare speciale aflate în ţări ca Marea Britanie sau SUA”, precizează Dan Mărculescu.
Maratonul autopsiilor de la Lupeni
În lunga sa carieră de medic legist, Dan Mărculescu a avut și zile infernale când moartea s-a lăcomit la zeci de vieți dintr-o dată. ”Am avut un accident colectiv de muncă cu 50 de morţi în subteran la Lupeni în 1982. Îmi aduc aminte că atât de mutilate erau trupurile încât identificam victimele după forma lămpii minereşti. Atunci am făcut chiar și 11 autopsii într-o zi”, își amintește legistul.
”Pot tăia numai cadavre!”
Ca orice om, și legistul Dan Mărculescu are un punct sensibil. ”Nu pot fi un bun gospodar! Poate pare incredibil dar pur și simplu nu pot sacrifica animale. Am încercat odată să tai o găină şi n-am putut. Altădată mi-a venit greaţă când un prieten a tăiat în faţa mea o gâscă. E o deformaţie profesională: pot tăia numai pe cadavre”, mărturisește medicul.
Atracția ciudată față de neființă
Spre deosebire de credința generală, oamenii au o anumită curiozitate sau atracție față de moarte și cadavre, reacții născute de multe ori dintr-un sentiment nepotrivit față de cei decedați. ”Cred că mai multă lume este atrasă de moarte şi cadavre. Uitaţi-vă câţi oameni se adună la un accident ca să vadă. E ca un reflex egocentric de tipul „bine că nu sunt eu acolo”. Sunt bătrâni atraşi de înmormântări tocmai pe acest considerent: că au supravieţuit defunctului”, crede Dan Mărculescu.
Adrian SĂLĂGEAN
