DNA a deschis dosar penal privind votul din diaspora la alegerile europarlamentare şi referendum
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) anunţă că s-a deschis un dosar penal în ceea ce priveşte votul în diaspora la alegerile europarlamentare şi la referendumul din 26 mai, după ce s-au primit, de la Parchetul General, 42 de plângeri având ca obiect nereguli la vot.
Direcţia Naţională Anticorupţie arată că în 6 iunie au fost primite, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, un număr de 42 de plângeri având ca obiect nereguli privind exercitarea dreptului de vot de către cetăţenii din afara graniţelor ţării la alegerile pentru Parlamentul European şi la Referendumul desfăşurate la data de 26 mai 2019.
„Ca urmare a transmiterii plângerilor, la data de 6 iunie 2019, în cadrul D.N.A a fost constituit un dosar penal în care se vor efectua acte de urmărire penală”, au transmis reprezentanţii DNA.
news.ro