DNA cercetează mai multe dosare penale de la CEH

Verificările efectuate de Corpul de Control al premierului la Complexul Energetic Hunedoara s-au lăsat cu plângeri penale. Mai multe dosare au ajuns la Direcția Națională Anticorupție care trebuie să cerceteze cazurile. Unul dintre controale a vizat importurile de cărbune de la CEH.

“Corpul de control al prim-ministrului a desfășurat în anul 2015 o acțiune de verificare la Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA cu privire la achizițiile nejustificate de cărbune energetic din străinătate șI gestionarea ineficientă a stocurilor în urma căruia a fost întocmit raportul de control (…). Având în vedere faptul că, în cuprinsul acțiunii de control a fost identificat un posibil prejudiciu adus bugetului companiei, raportul de control a fost transmis Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia, în vederea cercetării posibilelor fapte de natură penală”, arată un document al Guvernului. 

Alte patru acțiuni de control al avut loc la CEH în decursul a doi ani. Niciuna nu a avut însă vreun ecou. De asemenea, Ministerul Energiei, prin corpul de control al ministrului, a efectuat în perioada 2015-2017, patru acțiuni de control la Societatea Complexul Energetic Huneodoara.

“În anul 2015 au fost efectuate două acțiuni de control având ca obiectiv verificarea contractelor încheiate de societate pentru achizițiile de cărbune, în urma cărora rapoartele de control întocmite au fost transmise spre valorificare Direcției Naționale Anticorupție. În anul 2016 a fost efectuată o acțiune de control având ca obiectiv “verificarea și analizarea unor aspecte privind administrarea societății în perioada 2013-2015”, în urma căreia raportul de control întocmit a fost transmis atât administratorului special al societății, în vederea recuperării prejudiciilor (posibilre plăți ilegale către membrii AGA șI membrii CA), cât șI Parchetului de pe lângă Tribunalului Hunedoara pentru cercetarea posibilelor fapte de natură penală. În anul 2017 a fost efectuată o acțiune de control având ca obiectiv “verificarea pregătirii Societății Complexul Energetic Hunedoara SA pentru perioada de iarnă”, în cuprinsul raportului de control fiind consemnată o insuficientă alocare a resurselor financiare necesare constituirii stocului de cărbune energetic pentru îndeplinirea programului de iarnă în domeniul energetic 2016-2017”, arată răspunsul.

Oficialii Guvernului arată că activitatea desfășurată la CEH a reprezentat “o preocupare atât la nivelul Corpului de Control al prim-ministrului, cât șI la nivelul MInisterului Energiei” șI a făcut obiectul unor acțiuni de verificare în urma cărora au fost întocmite rapoarte de control ce au fost transmise organelor de cercetare penală.

 

Monika BACIU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *