DN 74, drumul ciuruit al moţilor. Primarii au ajuns cu jalba până la premierul Dăncilă
DN74: un drum naţional pe care mergi mai rău decât pe o uliţă. Cam asta găsesc cei care se încumetă să străbată şoseaua de la Brad, la Crişcior sau la Buceş către Abrud, în judeţul Alba. Şoferii hunedoreni, dar şi cei aflaţi în tranzit, spun că rar vezi dantelărie în astfalt cum e în zona moţilor. Pe zeci de kilometri drumul este ciuruit şi nu ai de ales decât mărimea gropilor în care să îţi laşi roţile.
„Belea e drumul, ăsta! Belea!”, strigă un şofer cu număr de Bucureşti. Cum treci de municipul Brad, pe kilometri întregi, şoferii încetinesc şi fac slalom. Nu de voie, ci de nevoie. Cu fiecare cauciuc care trece peste spărturi, asfaltul din buza gropilor se macină tot mai tare: „Aşa-i de când îl ştiu eu, de mai bine de 20 de ani. Cred că de când l-au făcut a fost rău”, spune un şofer. În altă maşină, doi soţi se pun de acord: „E cel mai rău din judeţ! Noi nu venim des pe aici, dar şi când trecem… Cred că nici nu mai venim!”, zic cei doi aflaţi în drum spre Arieşeni, la schi.
Un şofer trecut de 70 de ani explică: „A mai fost plombat, s-a mai lucrat pe el, dar, de vreo două săptămâni, s-a spart tot. Frig, zăpadă, dezăpezire, toate pe drum lucrat prost!” Cel mai rău sunt afectaţi localnicii: „Noi trecem zilnic, că facem naveta la serviciu, de la Buceş, la Brad. La maşină îi prinde excelent un drum ca ăsta, e tot timpul direcţia praf! Suntem tot în service cu ea.” O maşină de transport care alimentează cu marfă magazinaşele din zonă se clatină din groapă în groapă de parcă ar fi cutremur: „Noi venim săptămânal. No fost el bun niciodată, dar în toamnă a început să se strice rău şi acuma s-o mai stricat. Vai ce tragem pe aici – pivoţi, telescoape, tot ce ţine de suspensie. Tot suferă!”
O mixtură de apă murdară cu pietre sare de sub roţi şi face din drum o provocare umedă şi pentru trecătorii care nu au unde se feri de valul de mizerie aruncat de cauciucuri. Nu e bine nici în maşini, nici pe lângă maşini. Cum ba ninge, ba plouă, poţi aprecia doar circumferinţa gropilor, nu şi adâncimea lor. Nici măcar nu poţi spune că ai parte de un drum „praf şi pulbere”. Toate gropile sunt acumulări de apă care devin capcane pentru maşini şi în care şoferii intră şi îşi rup maşinile. Unele au şi zece centimetri şi continuă să se mărească. Un paznic de la Barajul Mihăileni e şi el supărat foc: „Chiar săptămâna trecută am făcut pană într-o groapă; capetele de bară tot la trei-patru luni trebuie schimbate. Mă costă cam 400-500 de lei pe trimestru reparaţiile la maşină! Ş-aşa îs moţii săraci, ne mai macină sărăcia şi drumurile, vai de noi!”
Drumurile comunale din zonă sunt mult mai bune decât DN 74. Autorităţile locale din zonă sunt chiar mai nervoase decât şoferii pe cei de la drumuri naţionale. Primarul comunei Buceş, Traian Achim Mărcuş, spune că a ajuns să facă demersuri până la cel mai înalt nivel. De ani de zile tot atrage atenţia asupra nenorocirii din asfalt. „Primarii din zona Bradului cu cei din zona Abrudului ne-am strâns şi am făcut un demers de amploare: împreună am mers la doamna premier, a fost prezent şi ministrul Transporturilor. Ne-au promis atunci cu fermitate că, în 2018, se va rezolva şi drumul naţional de la noi va fi prins în programul de reabilitare. A rămas doar o poveste, o promisiune frumoasă şi drumul arată jalnic”, spune edilul care – culmea – e membru PSD. Acum primarii din zonă spun că nu ştiu ce ar trebui să mai facă pentru a atrage atenţia autorităţilor din transport asupra situaţiei de pe DN74: „Eu, ca primar al comunei Buceş, nu mai am unde să intervin în România! Dacă am solicitat la nivel de prim ministru, la Ministerul Trasporturilor şi la alte instituţii din ţară… Mă opresc aici, ce aş mai putea face?”
Recent, cei de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara au anunţat că vor repara gropile de pe reţeaua rutieră administrată de ei când vremea o va permite. „În urma precipitațiilor din ultima perioadă și din cauza fenomenului de îngheț-dezgheț, pe rețeaua rutieră administrată de D.R.D.P. Timișoara, au apărut gropi, ceea ce creează disconfort participanților la trafic. (…) Atunci când condițiile meteorologice o vor permite, D.R.D.P. Timișoara va începe execuţia lucrărilor cu mixtură caldă în cadrul „Programului de punere în ordine a drumurilor naţionale şi a autostrăzilor la terminarea sezonului rece şi pregătirea lor pentru sezonul estival”, scrie în comunicatul D.R.D.P. Timișoara. De altfel, la sfârşitul săptămâni trecute, o echipă de drumari arunca mixtură asfaltică în câteva din gropile pline de apă, chiar pe timp de ploaie. Şoferii spun că este încă o dovadă că nu ai cum să te încrezi în soluţiile provizorii ale drumarilor şi cred că DN 74 are nevoie de o reabilitate completă şi corectă.
Laura OANĂ