Distrugeri și bătaie cu coada de topor și spray lacrimogen, într-o parcare publică. Doi indivizi au ajuns la spital
Mai multe echipaje de poliție au intervenit pentru aplanarea unui conflict generat între mai mulți bărbați. Inițial altercația a izbucnit între doi șoferi, iar după un conflict verbal au trecut și la acte de violență. Unul dintre ei, un bărbat de 53 de ani pentru a riposta, a folosit o coadă de topor, distrugând mașina bărbatului de 38 de ani, care ar fi inițiat conflictul verbal, acesta din urmă, a folosit un spray lacrimogen, pulverizându-i în fața bărbatului de 53 de ani, fiind ajutat și de alți doi indivizi care se aflau în mașina sa
„În data de 15 februarie 2024, în jurul orei 10:55, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată cu privire la faptul că, într-o parcare din zona „pasarelă”, din Petroșani, are loc o altercație între mai multe persoane.
Echipajele de poliție care s-au deplasat la fața locului au stabilit că un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Petroșani, care conducea (în parcare) un autoturism în care se mai aflau alți trei bărbați, în vârstă de 37, 37 și 46 de ani, a intrat într-un conflict verbal cu un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Petroșani, care se afla în apropiere.
Conflictul verbal a degenerat, iar bărbatul de 53 de ani a luat din portbagajul autoturismului personal (parcat în zonă) o coadă de topor și s-a îndreptat către autoturismul condus de bărbatul de 38 de ani, a forțat și a rupt mânerul unei portiere a autoturismului respectiv, moment în care unul dintre ocupanții autoturismului, un bărbat în vârstă de 39 de ani a pulverizat spray iritant-lacrimogen în direcția bărbatului de 53 de ani.
Bărbatul de 53 de ani s-a retras la autoturismul personal (unde s-a spălat pe față pentru a îndepărta efectul substanței iritant-lacrimogene), timp în care care bărbatul de 38 de ani, însoțit de alți doi bărbați, în vârstă de 37 și 39 de ani, au coborât din autoturismul în care se aflau și s-au îndreptat către bărbatul de 53 de ani, aflat în parcare. În urma unor discuții în contradictoriu, bărbatul de 39 de ani a pulverizat, din nou, spray iritant-lacrimogen către bărbatul de 53 de ani.
Pentru aplanarea conflictului, au intervenit mai multe echipaje de poliție, ulterior bărbatul de 53 de ani și cel de 38 de ani fiind transportați la o unitate medicală, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri sau alte violențe, amenințare, distrugere, port fără drept de obiecte periculoase și tulburarea ordinii și liniștii publice, în funcție de probatoriul administrat urmând a fi dispuse măsuri legale”, informează IPJ Hunedoara.