Distribuitorii de energie cer Guvernului să stabilească nivelul salariului minim pe criterii obiective
Membrii Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE) şi-au exprimat luni îngrijorarea cu privire la desele modificări ale legislaţiei muncii promovate de Guvern într-un orizont de timp foarte scurt, insuficient dezbătute, şi cer criterii transparente şi obiective în decizii referitoare la stabilirea salariului minim.
”Măsuri precum introducerea unui salariu minim diferenţiat, cu impact major în întrega economie, nu trebuie adoptate pripit, fără consultarea reală a mediului de afaceri şi fără un studiu de impact adecvat”, se arată în comunicat.
În 9 noiembrie, Guvernul a modificat, prin Ordonanţă de Urgenţă, Codul Muncii, vizând introducerea salariului minim garantat în plată, diferenţiat în funcţie de studii şi vechimea în muncă.
ACUE solicită autorităţilor ca stabilirea salariului minim pe economie să fie realizată printr-un mecanism bazat pe criterii transparente şi obiective, care să determine predictibilitatea acestuia.
”Un proces amplu de consultare publică pentru definirea unui astfel de mecanism a fost lansat anul trecut, dar din păcate, acesta a fost abandonat, fără explicaţii, de către autorităţile competente. Toate sectoarele economiei se confruntă cu o lipsă acută de forţă de muncă, iar angajatorii sunt conştienţi că un nivel cât mai ridicat al salariului este un stimulent important pentru ocuparea unui loc de muncă”, se arată în comunicat.
Astfel, ACUA consideră că un dialog real al autorităţilor cu partenerii sociali va conduce la adoptarea unor soluţii durabile privind ritmul şi cuantumul ajustărilor salariului minim, în beneficiul tuturor angajaţilor şi angajatorilor.
”De asemenea, membrii ACUE solicită autorităţilor să lanseze urgent în dezbatere publică noile criterii de eligibilitate a acordării venitului minim de incluziune alături de un sistem reformat de sprijin pentru consumatorul vulnerabil de energie. Guvernul a decis să amâne, din nou, de data aceasta cu doi ani, aplicarea Legii 196/2016 privind venitul minim de incluziune, prin care se instituie un sistem de sprijin financiar al consumatorilor vulnerabili de energie îmbunătăţit faţă de cel actual”, se arată în comunicat.
Măsura a fost introdusă în OUG adoptată recent de Executiv, care instituie cadrul legal pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată prin raportare la criteriile referitoare la nivelul studiilor şi al vechimii în muncă. ACUE a propus, în ultimii ani, mai multe soluţii privind diminuarea sărăciei energetice şi protecţia consumatorilor vulnerabili.
Înfiinţată în mai 2012, ACUE are 30 de membri, printre care se numără grupuri importante din domeniul energiei electrice şi gazelor naturale, respectiv E.ON România, ENGIE România, ENEL România, CEZ România, Transelectrica, Electrica, WIEE, WIROM Gas, GAZ Est, cu un număr total de circa 27.000 de angajaţi şi cu o cifră de afaceri anuală de peste 5,5 miliarde de euro. Valoarea totală a investiţiilor realizate de membrii ACUE în perioada 2005-2017 este de peste 10 miliarde de euro.
news.ro