Discuții între autoritățile hunedorene și reprezentații bisericii ortodoxe pe tema organizării slujbelor religioase

Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian și subprefecții Oana Andreea Biriș și Szell Lorincz au avut astăzi o întâlnire cu Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, la care a participat și Preasfințitul Părinte Nestor Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei.

Întâlnirea a avut loc la Episcopia Devei și Hunedoarei și au fost discutate modalitățile prin care, în zilele Sfintei Sărbători de Paște și până la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii (7 mai 2021), slujbele religioase în bisericile hunedorene să se desfășoare în condiții de maximă siguranță sanitară pentru credincioși și pentru slujitorii Bisericii.

Împreună, reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române și ai Instituției Prefectului vor transmite locuitorilor județului Hunedoara informații și recomandări privind participarea la Sfintele Slujbe.

Totodată,  Cancelaria Sfântului Sinod a transmis clericilor îndrumări  privind slujbele care vor fi săvârșite în această perioadă, în condițiile stării de alertă. Două dintre acestea sunt:

  • Sfintele slujbe pot fi oficiate în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecție sanitară: dezinfectarea mâinilor la intrarea în lăcașul de cult; purtarea obligatorie a măștii sanitare, astfel încât aceasta să acopere gura și nasul; asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și o distanță de minimum 2 m între persoane, în interior, și 1,5 m între persoane, în exterior.

– Pentru evitarea deplasărilor și aglomerărilor, se recomandă credincioșilor să participe la sfintele slujbe săvârșite la unitățile de cult de care aparțin din punct de vedere teritorial (biserica parohială).

Reamintim că, potrivit art. 2 pct. 6 din Anexa 3 a HG nr. 432/8 aprilie 2021, în toate localitățile se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 1 mai-2 mai 2021, în intervalul orar 20,00-5,00 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase”.

 

 

 

Biroul de presă

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *