Directorii interimari ai şcolilor vor fi numiţi de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ

Senatul a adoptat miercuri, decizional, proiectul prin care, în cazul neocupării prin concurs a posturilor de directori de şcoli, directorii interimari sunt numiţi de către consiliile de administraţie ale şcolilor şi nu de inspectoratele şcolare. Legea merge la promulgare.

Propunerea legislativă a fost adoptată cu 75 de voturi „pentru”, 37 „împotrivă” şi 10 abţineri. USR PLUS, UDMR şi PSD au susţinut proiectul, însă PNL s-a pronunţat împotrivă, iar AUR s-a abţinut la vot.

„Consiliile de administraţie al şcolilor vor avea şi atribuţia de a desemna cadrul didactic pentru funcţia vacantă de director adjunct, prevede proiectul de lege. În cazul vacantării funcţiei de director sau director adjunct, conducerea interimară este preluată de un cadru didactic titular, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de finalul anului şcolar”, potrivit proiectului de lege.

De asemenea, „în cazul unităţilor de învăţământ cu secţii de predare în limbile minorităţilor naţionale, unul dintre directori are obligaţia cunoaşterii limbii respective”, conform propunerii de lege.

În astfel de situaţii, numirea directorului va fi făcută prin consultarea consultarea organizaţiei care reprezintă minoritatea respectivă în Parlament sau, „dacă minoritatea nu are reprezentare parlamentară, cu consultarea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale”.

„În cazul liceelor şi seminariilor teologice, consultarea se face şi cu reprezentanţii cultului respectiv. În ambele cazuri, în urma consultării, este necesar avizul scris, respectiv avizul/binecuvântarea în cazul cultelor”, mai prevede proiectul de lege.

Pe 23 iunie, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, iar votul Senatului a fost decizional. Prin urmare, legea merge la promulgare.

viewscnt

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *