Direcţia de Asistenţă Socială Deva anunţă depunerea electronică a actelor

Direcţia de Asistenţă Socială Deva anunţă că începând cu data de 10 martie 2020, dosarul de indemnizaţie pentru creşterea copilului/stimulent de inserţie/alocaţie de stat se depune pentru verificare în format electronic, la adresa de e-mail: dasdeva@primariadeva.ro

Fiecare persoană care a transmis electronic cererea tip însoţită de documentele necesare va primi confirmarea depunerii actelor pe e-mail, de luni până joi, între orele 8:00-16:00 şi vineri, între orele 8:00-14:00.

Serviciul Evidenţă şi Plată Beneficii de Asistenţă Socială verifică şi analizează dosarul persoanei solicitante şi comunică în termen de 24 de ore, data şi ora planificată, la care solicitantul urmează să se prezinte la  sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Deva în vederea depunerii fizice a dosarului. Solicitantul va avea obligaţia să prezinte la momentul respectiv, în original, documentele pe care le-a transmis în format electronic.

Lista actelor necesare se găseşte pe site-ul Primariei Municipiului Deva (secţiunea Direcţia de Asistenţă Socială Deva) de unde se pot descărca şi formularele necesare acestei proceduri.

Pentru o mai bună colaborare, angajaţii Direcţiei de Asistenţă Socială Deva îi roagă pe solicitanţi să menţioneze în corpul mailului şi numărul de telefon, pentru a putea fi contactaţi în cel mai scurt timp.

Informaţii suplimentare puteţi solicita şi la numărul de telefon: 0254.218.030 – Direcţia de Asistenţă Socială Deva.

 

Elena-Maria Ivan, 

Director executiv – Direcţia de Asistenţă Socială Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *