Din toamnă ar putea începe vaccinarea copiilor împotriva COVID-19
Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că din toamnă ar putea începe vaccinarea copiilor cu vârste între 12 şi 15 ani împotriva COVID-19 după ce Pfizer a cerut autorizarea şi pentru această categorie de vârstă.
Gheorghiţă a fost întrebat duminică, la Digi 24 de când s-ar putea vorbi şi despre vaccinarea copiilor.
„Am văzut că compania Pfizer a depus deja la FDA datele pentru a obţine autorizare şi indicaţie pentru grupa de vârstă 12 – 15 ani ceea ce înseamnă că într-un interval de circa două luni este foarte probabil să avem această autorizare şi de la FDA şi cu siguranţă şi de la Agenţia Europeană a Medicamentului aşa încât cred că din toamnă, din trimestrul al treilea, am putea să avem această indicaţie şi să şi facem acest tip de vaccinare”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă.
news.ro