Din Londra, în Apuseni. “Mutat la țară. Viața fără ceas”

A vrut să fie liber şi, în ciuda faptului că a crescut numai cu mama sa, iar aceasta s-a prăpădit când Andy avea numai 13 ani, băieţandrul de altădată a devenit, mai întâi, autorul a două volume de acţiune, educaţie, dezvoltare personală şi în afaceri: „Viaţa, cel mai frumos cadou” și “Devino rege sau rămâi pion – Te-ai născut ca să învingi, nu ca să îți plângi de milă”. A abandonat Londra, a adoptat Apusenii, iar, în schimb, Apusenii l-au adoptat pe el și i-au dăruit totul: a căutat și a găsit casa în și persoana alături de care să poată trăi şi să se poată împlini! Astăzi Andreas Cristian Hertz este un om fericit și spune povestea lui pentru cititorii REPLICA.

Erai, așa cum și tu recunoști în cartea ta, pe punctul de a pleca, din nou, în Anglia. Ce te-a făcut să renunți și să te muți la țară, într-o viață fără ceas?

Am venit în România pentru un concediu, mult visata „liberare” anuală, deși, cum am mai spus-o, în Anglia am dus o viață râvnită de mulți alții. Aveam un loc de muncă sigur, destul de lejer și bine plătit, în urma unei școli tehnice pe care am urmat-o acolo. Asta cred că e și cheia succesului în străinătate, specializarea. Am terminat, cu greu din cauză că nu sunt prea talentat în învățarea limbilor străine, o școală care mi-a adus toate calificările în domeniul electric. Un fel de inginerie la noi, cu toate acreditările pe domestic, comercial și industrial. Totuși, îmi era dor de România și simțeam asta în fiecare zi din cei aproape 6 ani petrecuți acolo, înțelegând cumva că nu m-am născut pentru a face sau pentru a semna pentru toată viața diverse lucrări și instalații electrice. Cumva, cred că în subconștientul meu îmi pregăteam întoarcerea „cu fiecare sac ridicat în spinare și cu fiecare pas făcut pe câte o treaptă”, deși cred că mi-ar fi fost destul de comod să rămân și să continui acel job pentru toată viața, să cumpăr o casă acolo și urmez un parcurs destul de previzibil. Dar scopul suprem era totuși revenirea acasă, însă nu plănuiam să o fac atât de repede și abrupt. Apoi, pe final de concediu am ajuns la un festival din Apuseni unde a început toată povestea relatată în cartea „Mutat la țară – Viața fără ceas – din Londra în Apuseni”. Pe scurt, am găsit acolo o mână de oameni mutați în natură, veniți de prin orașe mari, și decizia a venit cumva pe loc. Dacă ei au putut, am înțeles că se poate, și că viața tihnită și liniștită nu se găsește în concedii, ci se împlinește iar și iar, în fiecare dintre diminețile fără ceas pe care le trăiesc cu bucurie din toamna lui 2016.

În cartea ta scrii despre oaspeții/voluntari care veneau la tine cu intenția de a te ajuta. Totuși, pentru ca acești oameni să nu îți devină povară, ai fost nevoit să concepi un set de reguli. Care a fost motivul pentru care a trebuit să gândești acest set de legi scrise?

În primul rând oaspeții nu sunt conștienți de consumuri, fie că e vorba de lucruri, timp sau energie, așa cum nici eu nu eram conștient de acestea atunci când mergeam să vizitez pe cineva, pentru că vedeam doar vizita mea, nu și a altor sute de oameni. Astfel, atunci când îți trec pragul sute de oameni într-un an de zile, iar mulți dintre ei rămân pentru cel puțin o noapte, dacă socotești numai lenjeria care trebuie spălată, deja se adună timp, energie și cheltuială, asta fără să mai vorbim de multe altele. Sigur că o vizită nu o poți calcula astfel, dar când numărul celor care îți treg pragul este mare, atunci e nevoie de un set de reguli și cerințe. Apoi, toți cei care vin în vizită doresc să stea la povești până noaptea târziu, să se plimbe, să gătească, pentru că, pentru majoritatea dintre ei această ieșire este un mini concediu (vorbim de oaspeți, nu de voluntari). Dacă ar fi să stau cu fiecare câte 7-10 ore pe zi, ca să facem tot felul de lucruri împreună, apoi să stăm și la povești, n-aș mai avea timp pentru alte treburi personale și pentru odihnă. Apoi, voluntarii. Mulți dintre ei consideră că muncesc pe gratis, dar în viziunea mea de gazdă, consider că muncitul pe gratis înseamnă să vii dimineața, să lucrezi, apoi să pleci. Însă, cazarea, hrana, timpul, energia, consumabilele, s.a.m.d., transformă experiența noastră împreună într-un schimb. Dacă pentru cele de mai sus și pentru multe altele sunt setate niște reguli clare de la început, atunci putem discuta despre prietenie, pace, armonie și libertate pentru fiecare. Fără reguli ar fi un haos general, nu doar aici, ci peste tot în lume. Sigur, regulile trebuie făcute cu bună credință, iar cei care doresc să se alăture respectându-le, aleg ei înșiși experiența, nu este nimic impus în acest caz. Dacă nu le convine faptul că aici nu tolerăm de exemplu rasismul, nu vin. Astfel se aleg oamenii care rezonează cu ceea ce facem.

Care au fost oamenii care te-au spriinit în noua ta viață? E nevoie neapărată de ei?

Mutarea la țară a celor care nu au mare lucru încă în comun cu satul este posibilă astăzi cu ajutorul comunicării. Fără prieteni și comunicare nu cred că mulți ar suporta această mutare, în izolare, iar cu prieteni alături nu numai că nu mai vorbim de a suporta, ci vorbim despre viață frumoasă și bogată la țară.

Am fost urmărit și urmat de mulți oameni, am primit sute de vizitatori, voluntari și prieteni, fără de care n-aș fi reușit să împlinesc atâtea lucruri aici. Le mulțumesc!

Te-ai simțit vreodată singur, cu adevărat singur?

Îmi aduc aminte că mă plimbam prin centrul Londrei, printre mii de turiști veniți să o viziteze, și da, acolo au fost momente în care m-am simțit singur. Aici, la țară, niciodată!

Care a fost perioada ta cea mai grea și de ce?

Depinde de cum ne raportăm la cuvântul „greu”. Pentru unii greu este să construiască o sobă, pentru alții greu este să treacă printr-o despărțire, iar pentru alții să rămână fără loc de muncă. Toate acestea pentru unii pot însemna depresie, iar pentru alții un pas înainte. Nu am avut momente grele aici, doar pot spune că am avut mult de lucru în primul an, până când am învățat să intru în dinamica locului și să fac lucrurile mai ardelenește. Una dintre cele mai grele zile la țară, totuși, a fost când a murit unul dintre căței, Lupu.

Care a fost cea mai mare provocare pentru noul Andy Hertz, mutat la țară?

Provocări au venit tot timpul. Fie că am primit voluntari din țări străine, fie că am construit hornuri sau băi, au fost lucruri noi pentru mine și a trebuit să învăț. Au fost ani plin cu de toate din care am rămas cu foarte multe experiențe plăcute și cu lecții învățate. Aș zice că iarna, care aici e cu adevărat iarnă, este totuși o provocare, în fiecare an, pentru că locuiesc în capătul de sus al unui cătun de munte. Totuși, după fiecare nisoare mașina primăriei deszpezește drumurile, dar nu tot timpul îl poate curăța în totalitate, așa că a trebuit să cobor și pe jos la magazin, pe o distanță de aproape 5 kilometri dus-întors.

Cel mai emoționant moment pe care l-ai trăit?

Au fost mai multe momente emoționante, dar cel mai important de amintit este nașterea fetiței mele, Serena, în luna iunie, care respiră aer de munte, doarme pe târnaț și bea lăptic venit din legume proaspete de grădină și din apă de izvor. Câteodată, când e timpul potrivit, o plimb prin curte și îi arăt munții de peste vale, ori livada din care nu peste mult timp va mânca mere, pere, nuci, prune, piersici, alune și cireșe. Chiar dacă ea doarme în brațele mele, îi șoptesc că pământul acesta e cuibul nostru sfânt și cea mai de preț moștenire materială pe care o poate primi, fără ierbicide și fără gropi cu gunoaie, un loc iubit, iar dacă nu vom reuși să oprim măcelul venit prin poluare, aceasta va fi unul dintre cele mai curate locuri de pe Pământ în care-și va putea hrăni trupul și sufletul, și copiii, loc care mă hrănește acum pe mine și pe mama ei, și de multe ori pe prietenii noștri. O voi învăța să-l păstreze ca pe o oază de viață, iar de va porni prin lumea largă (că bine ar fi s-o vadă, să-ncerce, să învețe și apoi să aleagă ea), să știe mereu că se va putea întoarce, pentru o vreme sau pentru totdeauna, la izvorul ei curat! Alte momente emoționante s-au petrecut între prieteni, în jurul focului, depănând amintiri și destăinuind povești de suflet. Emoționant este și să privești apusul sau cerul unei nopți de vară la munte, mai ales dacă înțelegi întreg contextul, ori să culegi legume proaspete și curate din grădina pe care ai îngrijit-o atâta vreme, cu care să pregătești cu drag o masă bună celor dragi veniți în vizită.

Dar cel mai frumos?

Momente frumoase se întâmplă în fiecare zi. Tare frumos e să mă plimb cu câinii pe cărările din pădurea de deasupra casei, indiferent că e o dimineață de vară sau una de iarnă, apoi să vin în casă, să-mi fac o cafea bună și să mă pun la treabă.

Ai publicat, anterior, alte două volume, în care aveai un plan bine conturat, prin care îți propuneai să trăiești o viață bună din închirierea imobilelor pe care le dețineai. Ce s-a întâmplat cu acest plan?

Acesta e planul conceput în Londra, în vremea în care alergam după bani. Cartea Devino rege sau pion a fost scrisă din această perspectivă, care e la fel de valabilă și astăzi cum era și atunci. Eu, însă, nu mai sunt acela. Am descoperit alte valori pentru care viața merită trăită și am învățat că nu e nevoie de chiar atât de multe ca să fii fericit. Dacă m-aș fi întors la Londra după concediul din 2016, aș fi dus tot acel plan la bun sfârșit în trei ani, dar am realizat că nu aveam nevoie de asta, că am făcut suficient, și că pot face multe altele aici, acasă. Nu m-am oprit din muncă, doar că fac lucrurile în cu totul alt mod, din altă perspectivă. Sunt mult mai relaxat, liniștit, liber și mulțumit de tot ceea fac. Dacă ar fi să încep de la zero, cartea “Devino rege sau rămâi pion” ar fi extrem de utilă.

Care sunt, acum, sursele tale de venit?

Asta e o întrebare care frământă pe multă lume, pe mulți dintre cei care doresc să facă pasul către mutarea la țară. Așa cum am mai explicat oricând a fost nevoie, nu există o rețetă pentru traiul la țară și pentru a construi ceva durabil. Între cei pe care îi cunosc și s-au mutat la țară, mulți, nu sunt doi la fel. Unul lucrează online, altul face artă, altul lucrează iarna în străinatate, altul crește o afacere pe fonduri UE, ș.a.m.d. Veniturile cele mai mari pentru mine acum vin din scris, din vânzarea cărților, iar acest fapt a venit în mod natural, nu am plănuit asta, și e o activitate care îmi face mare plăcere.

Cum te vezi peste 20 de ani?

Nu știu. Evit să mai fac planuri. Știu că nicio corporație nu m-ar angaja după acest răspuns (râde), dar nici nu am nevoie. Am înțeles că lucrurile se aranjează singure dacă mergi pe calea sufletului și faci lucrurile cu drag. Mie îmi place tare mult viața pe care o trăiesc din 2016 încoace, dar mutarea la țară nu înseamnă că va trebui să rămân veșnic aici. Poate că peste 20 de ani mă voi duce să vizitez lumea, voi deveni pictor sau voi crește capre. Planurile rigide m-ar face să pierd tare multe lucruri din vedere. Totuși, îmi doresc ca peste 20 să trăiesc într-o lume la fel de verde, mai puțin poluată la nivel global, într-un sistem condus mai mult pentru binele oamenilor de rând, în care oamenii să redevină mai prietenoși și mai uniți, obiective care țin de noi toți, iar eu îmi propun să construiesc și eu cât mai mult în acest sens.

Cât de bine crezi că se poate trăi în acest decor: “Mutat la țară. Viața fără ceas”? Putem vorbi de o viață mai sănătoasă? Dar despre una îmbelșugată? 

Da, o viață mai sănătoasă cu câteva condiții, una dintre ele fiind respectarea naturii. Nu este suficient ca o roșie să crească în grădină ca să spui despre ea că e curată. Viața sănătoasă pornește atât de la natura de care avem grijă, dar și de la mintea noastră limpede și liniștită. Sunt multe de învățat și de spus despre acest subiect. Din păcate, mulți oameni astăzi sunt mult mai interesați de emisiuni de divertisment prezentate la televizor, decât de viitorul lumii și de protejarea ei, de viitorul care se creionează acum. Belșugul, aici, te înconjoară. Oamenii frumoși, natura, animalele, plantele, fructele, și activitățile zilnice, care fie că sunt de natură gospodărească, fie online, toate împreună înseamnă belșug și bunăstare.

Care era nivelul tău de bucurie/ mulțumire/ satisfacție, înainte de a te muta în inima munților? Care este acum?

Înainte aveam alte valori. Sigur că am avut și înainte parte de bucurii, de locuri frumoase și de oameni dragi. Am fost la concerte de tot felul, am vizitat locuri despre care doar auzisem pe la televizor, am experimentat mâncăruri exotice, am văzut piatră adusă de pe Lună într-un muzeu din Londra, dar acum bucuria mea vine din lucruri aparent mult mai mici, banale oarecum, pe care unii le au doar în concedii sau nici atunci. Mulți confundă viața în natură cu ieșitul în natură. Nu e același lucru! Apoi, mulțumirea și satisfacția vin din lucruri făcute cu mult drag în fiecare zi, de la legănat fetița, stat în jurul focului cu prietenii, cântat, grădinărit, gătit, realizat construcții, până la scrisul unei cărți.

Ce le recomanzi celor care vor să renunțe la viața trepidantă a orașelor? Ce trebuie să știe?

Sunt mulți cei care doresc să se mute la țară, dar mai ales aproape de natură. Acești oameni, unii mutați deja, ca să vină sau ca să rămână la țară, au nevoie de internet 4G, de drumuri deszăpezite iarna, de subvenții pentru încălzire, de sprijin pentru noi SRL-uri, de farmacii ambulante care să vină pe sate lunar, de credite sau sprijin în obținerea unei case, de legislație care să ușureze cazarea în regim hotelier în gospodării, de structurarea joburilor online/posibile la țară, bancomate în comune, etc.. Pentru repopularea satelor este nevoie ca viața de aici să fie cât mai aproape de secolul 21, în termeni de infrastructură și servicii, iar astfel milioane de oameni s-ar putea întoarce acasă, la țară. Dacă ne concentrăm doar pe tradiții și case tradiționale, asta se pare că nu e suficient. Turismul e una, iar viețuirea la țară e alta. Sigur că nu am vrea să transformăm satele în orășele betonate, dar ar trebui să ne folosim de noile tehnologii, ca să ne rămână timp pentru diverse alte lucruri. De exemplu, nu ne vom întoarce la tăiatul lemnelor cu firezul și nici la spălatul în lighean. Celor care vor să renunțe la viața trepidantă a orașelor le pot spune că mutarea la țară este posibilă, dar și că ține de noi, de fiecare dintre noi, să reclădim satele României, și că e nevoie de oameni cheie în fiecare sat, de „locomotive”, care să aducă o briză de noutate, de forță, oameni și încredere. Suntem tot mai mulți! Mutarea la țară nu înseamă doar grădinărit ca activitate unică. Hrană vie pot crește unii, iar alții tot la țară pot produce software pentru comunicații, îmbrăcăminte sau altele. Nu cred că ne putem întoarce cu secole în urmă și nici n-aș vrea asta (nici să dispară orașele – oricum asta nu se poate), ci un echilibru, iar prin mutarea la țară ne putem întoarce într-o lume mai verde și cu ajutorul comunicării într-o lume a prieteniei. Fără comunicare ne izolăm unii față de alții, fugim de realitate. Ideea e să mergem înainte împreună, să facem lumea asta mai frumoasă, pornind cu noi, de la viața noastră, și pentru cei care vor urma. Unde nu există armonie, natură și prietenie, nici viață nu e!

Ai vreun sfat pentru cei care doresc să înceapă căutarea unei case la țară, în care să înceapă o viață nouă? De unde să înceapă căutarea? La ce să fie atenți? 

Sigur. Eu am căutat o casă mai deosebită, undeva în mijlocul naturii, departe de zgomot, din lemn, cu teren generos, pe versant luminat, cu acces auto, etc. Dar în general este bine ca cine caută să se mute la țară să devină membru pe grupul Mutat la țară – Viața fără ceas, iar acolo va putea primi sfaturi de la mii sau zeci de mii de oameni. În curând vom realiza și întâlniri pe această temă, pe județe, acțiune care va ajuta oamenii să salveze bani, timp și energie. Ar fi multe de spus. Subiectele sunt variate și pline de amănunte, fie că vorbim despre fântâni, sobe, hornuri, garduri, animale, terenuri, legislație, etc.. Acum, cu ajutorul grupului și a website-ului mutatlatara.ro nu mai suntem singuri, ci împreună, ca să ne dăm o mână de ajutor, măcar virtuală, unii altora.

Ce îți lipsește?

Câțiva oameni dragi care sunt departe, dar care oriunde m-aș afla n-ar putea fi toți lângă mine pentru că sunt răsfirați prin lume. Îmi lipsește un concert de jazz dintr-un micuț bar londonez… nu le putem avea oricum pe toate deodată.

Cum vezi viitorul?

Dostoievski spunea: Frumuseţea va salva lumea! Eu cred că întoarcerea la simplitate va salva frumusețea. Frumusețea e lumea însăși. Am scris asta pe grup: Viitorul arată așa: comunitate, ajutor, grijă față de natură, prieteni, copii, simplitate, sate vii, voie bună, viață, pace, sănătate și dragoste. Dulce Românie, asta construim tot mai mulți împreună și asta ți-o doresc! Odată cu noi, te aducem înapoi la tine, unde ești tu cea mai frumoasă, acasă, la țară!

Galerie foto, arhivă personală:

 

ADA BERARU