Din drag pentru bunul gust: roşii bătrâneşti de pe Valea Mureşului (GALERIE FOTO)

Vă mai amintiţi gustul roşiilor din grădina bunicilor? Tânjiţi după roşiile acelea mari, cărnoase pe care le savurai ca pe cele mai bune fructe, direct din câmp? Un hunedorean se încăpăţânează să cultive vechile soiuri şi să îşi crească plăntuţele fără chimicale, cu respect pentru natură.

De mai bine de 20 de ani, fermierul are grijă să scoată sămânţa din roşii, să o păstreze apoi să o facă să dea rod. În solariile sale, tomatele sunt de-a dreptul răsfăţate şi asta se simte în gustul care te întoarce în amintirile din copilărie.

În pieţe sau în supermarketuri, mai toate roşiile vândute acum sunt „Made in Romania”. Prea rar regăseşti însă câte un loc unde roşiile amintesc de gustul bun al legumelor de grădină.

La marginea satului Gelmar, lângă Geoagiu, un bărbat trudeşte ca să păstreze pământul şi culturile curate: „În solar, avem roşia românească, din soiul de Buzău şi, pe câteva rânduri, pun roşia bătrânească. Mai cultiv şi alte soiuri – toate sunt roşii cu gust, care se pot mânca fără probleme, roşii crescute cât mai natural, în cultură bio. Vrem să păstrăm tradiţia, să mâncăm o roşie bună şi, în acelaşi timp, să trăim sănătos”, spune fermierul.

Între rândurile pe care le arată, diferenţa este clară. Roşiile bătrâneşti sunt mari şi greoaie, dar cam puţine pe fir faţă de cele de Buzău, care sunt încărcate de rod: „Ne e uşor să cultivi roşia românească!

Este o roşie care se cultivă puţin mai greu: nu leagă atât de bine, nu ai producţia pe care o ai la hibrizi, nu are uniformitate, iar unii chiar spun că e prea mare.

Eu vreau însă să mănânce copiii mei ceva sănătos şi, în viitor, să-şi amintească cu plăcere de roşia noastră, românească. Poate nu doar să-şi amintească, dar să continue cu ea. A fost şi este cea mai bună!” este convins Tiberiu Peştean.

Anul acesta a pus câteva rânduri, iar roşiile mari au început deja să prindă culoare. „Asta e roşia bătrânească: e mare şi are culoarea asta spre roz. Dacă o tai, observi că are foarte puţine seminţe. În schimb, are multă pulpă, în detrimentul seminţelor şi a apei. E aproape numai pulpă, de fapt”.

Ca să demonstreze diferenţa, fermierul taie un fruct de pe o roşie hibrid din Olanda: „Hibridul are multă zeamă comparativ cu soiul bătrânesc, are coaja mult mai groasă şi gustul diferă foarte mult.

Cu totul altfel arată cea bătrânească, iar diferenţa cea mai mare se simte la gust. Poate e şi din cauza pieliţei care e mult mai tare.”

Tiberiu Peştean s-a mutat după Revoluţie pe Valea Mureşului. Povestea sa e una demnă de un film, unul românesc: „Soţia mea e medic de familie şi noi am căutat un loc al nostru unde să ne facem un rost aşa cum ne doream noi. Nu ne aşteptam însă să nu ne ajute deloc autorităţile din Geoagiu.

La început, nu am avut nimic! Am stat la cort, am început de la zero! Tot ce avem acum ne-am făcut noi, aşa cum am ştiut”, povesteşte omul. Casa, construită simplu şi cu gust, e din piatră cu lemn şi e înconjurată de pământ frumos cultivat. O pisicuţă trândăveşte pe prag: „E o nouă dovadă că natura are echilibrul ei. Când am înfiinţat primele culturi, nu mai puteam de răul şoarecilor, distrugeau culturile. Apoi ne-am trezit cu o pisicuţă şi de atunci nu mai avem necazuri. La fel am păţit şi cu buburuzele. Aveam o cultură infectată cu nişte păduchi şi nu ştiam cum să scap de ei. În câteva zile, am văzut că s-a umplut câmpul de buburuze. Am fost disperat până am citit şi am realizat că de fapt se hrăneau cu dăunători.”

A muncit anii de zile cu pasiune şi cu credinţa că poate va reuşi să ofere copiilor o alternativă sănătoasă de viaţă. Acum are câteva solarii, la Gelmar, dar şi culturi pe mai bine de cinci hectare în câmp deschis, cultivate fără pic de substanţe industriale.

Era inginer TCM, specializat în construcţia de maşini, când s-a decis să se ocupe de agricultură. Pentru că a crescut la sat, cu bucate bune pe masă, a decis să păstreze pentru copiii lui gustul bun al legumelor de odinioară. După două decenii, are cele mai bune roşii de pe piaţă. Producătorii tradiţionali sunt clienţii lui: „Eu colaborez de multă vreme cu Tibi.

Multă lume mă întreabă de ce e atât de bună zacusca mea.

Ei bine, roşiile culese şi aduse de la Gelmar sunt o parte din secret”, spune Tatiana Rovinar, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice (APPTE) Hunedoara.

De la Asociaţia de Turism Retezat, Anca Rusu din Haţeg preferă să cumpere roşii de la Tiberiu Peştean: „Sunt foarte, foarte bune. Dacă te gândeşti că noi facem 60 de km cu maşina ca să le cumpărăm, îţi dai seama cât ne plac. Plecăm cu gândul să cumpărăm 10 kg, dar ne întoarcem cu vreo 50 că ne sună prieteni sau rude şi ne roagă să le aducem şi lor. Poate că preţul e mai mare decât pe piaţă, dar la câtă muncă este cu ele, eu nu am negociat niciodată. Chiar ştiu prin câte proceduri trebuie să treci pentru certificarea bio, cât te controlează autorităţile. Cine gustă o dată, va cumpăra şi a doua, a treia oară!”

Poate că producţia e mai mică şi munca e mai multă, dar cei care gustă roşia bătrânească spun că face toţi banii: un kilogram se vinde la 10 lei faţă de 6 lei atât cât costă soiul ieşit din hibrizii olandezi, dar tot din producţie bio. „Se vede că este roşia roz, de casă, şi, dacă guşti să simţi diferenţa între cea comercială, e mult mai dulce. Toată lumea îşi doreşte să mănânce ceva sănătos şi aşa bun. 

Pe bucătărie se caută calitate – depinde de restaurant şi de pretenţiile bucătarului. Gustul face diferenţa. În salate se simte cel mai tare diferenţa”, spune Florin Bruzan care lucrează cu fermierul şi are specializare ca bucătar.

Dacă eşti atent la gesturi, vezi cu câtă grijă munceşte omul, atent la fiecare frunză. Din cele mai frumoase roşii, scoate seminţele şi le păstrează pentru cultura viitoare. Recoltează în fiecare an seminţe şi îşi face singur răsadurile: „Aşa fac de ani de zile. Doar că la cele româneşti găseşti mai greu cămăruţa cu seminţe din interior. Cel mai bine e să o stoarcem bine într-un vas cu apă. Apoi seminţele se pun în strecurător şi se spală cu apă, se întind pe un ziar să se uşte şi … asta-i sămânţa!”

An de an, bărbatul a muncit alături de familie şi cu prea puţin ajutor găsit la oamenii din zonă. Asta este de fapt, una din marile probleme: lipsa forţei de muncă. Se bizuie cel mai mult pe ai lui, pe munca sa: „Fac asta de peste 20 de ani, în fiecare an. Numai din seminţe de roşie bătrânească, anul trecut, am scos vreo 4 mii de plăntuţe.

Anul acesta am mai redus, mi-am spus că pun pentru mine şi pentru cunoscători, adică clienţii care s-au obişnuit să ia de la mine.

Sper că în viitor să meargă mai bine şi să măresc numărul răsadurilor de acest soi.” Fermierul este hotărât să păstreze soiul vechi de roşie. Secretul nu stă doar în sămânţă, ci şi în respectarea metodelor tradiţionale.

Fetele fermierului, Maria şi Ema, au 14 şi 16 ani. Lucrează şi ele în fermă şi nu concep să consume altceva decât ce rodeşte pe câmpul lor. Ştiu sigur că aici tot ce se face e crescut natural. „Pentru noi, ăsta e gustul roşiei de casă, cu asta am crescut de mică şi nu ştiu altul. Când mănânc, mie nu îmi pare nimic neobişnuit, deşi mulţi zic: „uau!”.

Ăsta e gustul meu de acasă! Noi folosim, chiar şi în timpul iernii, doar ceea ce producem noi, încercăm să evităm legumele comerciale pentru că sunt cu multe chimicale, au multe E-uri, nu sunt tocmai cele mai sănătoase şi bine crescute roşii”, spune Maria. Pe lângă rezultatele bune de la şcoală, fetele se pot mândri şi cu munca din fermă.

De multe ori se trezesc cu noaptea-n cap să dea o mână de ajutor pe câmp sau în solarii: „Mie mi se pare normal şi uşor. E chiar o copilărie frumoasă, mie personal mi-a plăcut. Acum, de exemplu, trebuie să copilesc roşiile, le palisez şi trebuie să le cârnim de fir. O fac de când sunt mică, e ok”, zice şi Ema.

 

Alături de soiuri româneşti, sunt solariile unde cresc şi se dezvoltă frumos şi plantele aduse din Olanda: „Avem şi un solar cu hibrizi olandezi, unii pe care îi cumpăr de la firmele importatoare. După mulţi ani, am reuşit să identific hibrizii care merg cel mai bine la noi, care dau roşii cu gust faţă de alţii care se găsesc pe piaţă.

Contează şi sistemul în care îi cultiv eu: cultivăm bio, totul e în pământ cu îngrăşământ natural, e adevărat, trebuie să-l importăm şi pe ăsta pentru că la noi nu face nimeni. Cei care au fermele de găini nu s-au gândit să ofere aşa ceva fermierilor. Dăm gunoi de pasăre, brichetat”, explică fermierul. Cei care îl cunosc, sunt uimiţi de determinarea cu care îşi munceşte pământul, dar şi de pasiunea sa pentru produsele bio.

În timp, Tiberiu Peştean nu a obţinut doar admiraţia clienţilor, ci şi pe cea a specialiştilor: „Tibi Peştean de la Geoagiu e un tradiţionalist, este un bun patriot şi un bun fermier.

Are culturi extraordinare atât în spaţii deschise, cât şi în spaţii protejate.

Cultivă acele soiuri româneşti care în subconştientul nostru ne aduc aminte de ce mâncam pe vremuri, la bunica acasă. Şi nu are doar roşii, ci şi alte legume, inclusiv pepeni verzi”, spune Călin Marian, directorul Direcţiei Agricole Hunedoara.

Fermierul cultivă vinete, ardei, varză, castraveţi şi lubeniţe, toate îngrijite şi crescute natural, fără îngrăşăminte chimice sau pesticide.

„E mai greu de cultivat bio : nu poţi să faci ierbicidări, iar tratamentele, dacă le faci, se fac doar cu produse bio.

Acestea sunt mai greu de găsit şi au altă eficienţă.” Unde mai pui că românii nici nu cumpără prea mult: „E un grup foarte restrâns de oameni care îşi doresc bio.

Oamenii nu au încredere – nu în mine ca şi cultivator, ci în sistem, în circuit. Eu fac asta din plăcere, nu neapărat pentru câştigul pe care îl voi realiza”. De fapt, dacă stai şi îl asculţi, realizezi că munca sa e o mare dovadă de dragoste pentru cei din familie. În primul rând, produsele fermei sunt pentru ei.

Apoi, bărbatul se gândeşte că un om responsabil nu ar trebui să-şi „otrăvească” semenii, nici pământul: „Ca să faci bio, trebuie să ai într-adevăr pasiune pentru treaba asta, să doreşti o planetă curată, o planetă sănătoasă în care să nu mai existe variaţiile astea de temperatură – ba cald, ba frig, ba cu ploi care nu se mai sfârşesc, ba furtuni… Vrem să trăim şi să lăsăm copiilor noştri un pământ sănătos şi asta nu-i doar o reclamă. Este uimitor cum se reglează totul, dar cu răbdare.”

 

Laura OANA

dd