Un bărbat din Abrud a fost găsit, în toiul nopții, de un echipaj de poliție pe străzile unei localități hunedorene. Acesta a ajuns la spitalul din Orăștie

Din primele informații, primite de la polițiștii hunedoreni, se pare că, în toiul nopții de miercuri spre joi, bărbatul a fost observat pe raza localității Gelmar, în timp ce se deplasa pe jos, dezorientat, prezentând semne de hipotermie. Potrivit IPJ Hunedoara, bărbatul din Abrud, în vârstă de 35 de ani a declarat că, s-a rătăcit, în drumul spre casă, după ce a fost externat de la un spital din Alba-Iulia. În cele din urmă, bărbatul a fost trimis cu o ambulanță la spitalul din Orăștie.

„Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din orașul Abrud, a fost salvat noaptea trecută de polițiștii Stațiunii Geoagiu, după ce a fost găsit pe raza satului Gelmar, în jurul orei 01:30, în pericol de a suferi un șoc hipotermic (temperatura fiind negativă).

Echipajul de intervenția care patrula în zonă a observat că bărbatul se deplasa pe jos și părea dezorientat. Întrebat despre prezența sa la acea oră târzie, acesta a explicat că fusese externat dintr-un spital din Alba Iulia și încerca să ajungă acasă, însă s-a rătăcit pe drum.

Polițiștii i-au oferit ajutor imediat, iar dat fiind faptul că, în momentul depistării acesta prezenta semne de hipotermie din cauza temperaturii scăzute, a fost solicitat un echipaj de ambulanță în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, bărbatul fiind transportat la U.P.U. Orăștie.

Polițiștii s-au asigurat că bărbatul se află în afara oricărui pericol, după care au luat legătura cu Poliția Orașului Abrud, în vederea informării aparținătorilor bărbatului cu privire la găsirea acestuia.

Polițiștii le recomandă cetățenilor să evite deplasările lungi pe jos, mai ales pe timp de noapte și în condițiile unor temperaturi scăzute, și să solicite ajutor dacă se află în dificultate”, potrivit IPJ Hunedoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *