Diana Oprișan, instructor de pole-fitness: „Nu mă gândeam că o să mă simt vreodată confortabil să atârn atât cu capul în jos.”
A plecat din Hunedoara la Cluj pentru a studia limba japoneză, apoi a ajuns recrutor de personal, dar, în paralel, își urmează pasiunea sa pentru pole-fitness (fitness la bară), o disciplină care se pregătește pentru a deveni sport olimpic și oferă un interviu în exclusivitate pentru cititorii publicației REPLICA.
Jurnalist ADA BERARU: Diana, pe când erai în liceu ți-ai dorit ca, la facultate, să studiezi japoneza. Cum te-ai îndrăgostit de japoneză, care și cum a fost parcursul tău prin anii de studenție?
Diana-Maria Oprișan, instructor de pole-fitness: În timpul liceului ma uitam foarte mult la anime (desenele animate japoneze). Acolo am auzit prima oară cum sună japoneza și mi-a plăcut mult. Tot de aici a plecat și pasiunea pentru cultura în sine. Facultatea a fost frumoasă și am învățat multe despre Japonia. Cu toate acestea, din păcate în cei 3 ani nu prea ai cum să înveți suficient de bine această limbă, astfel că am rămas la un nivel de începător avansat.
Ai reușit să vizitezi Japonia? Ce ai învățat de la japonezi, de la cultura japoneză?
Încă nu am ajuns în Japonia, însă aceasta este o țară pe care vreau în continuare să o vizitez. De la cultura japoneză am învățat să apreciez natura, să văd frumosul în lucrurile care par neînsemnate și că respectul stă la bază pentru orice.
Cum rămâne cu japoneza?
Japoneza este în continuare o limbă care îmi place mult, însă momentan nu mai pot să spun că lucrez la a o aprofunda. În plus, fiind o limba destul de rar întâlnită pe la noi, nu prea am cu cine să o vorbesc și asta iar nu prea a ajutat, pentru că am uitat o parte din ce am învățat în facultate. Acum sunt fericită dacă mă uit la anime și înțeleg dialogurile fără să citesc subtitrările. (Râde)
Ai decis să rămâi în Cluj. Cum ai descrie orașul în care locuiești? Care sunt cele mai frumoase locuri? Ce ne recomanzi să vizităm, inclusiv în zonă/ județ, dacă venim la Cluj?
Orașul e unul frumos, destul de mare și cu multe oportunități. Unul dintre locurile mele preferate este grădina botanică, fiindcă îmi plac mult plantele. Pe lista de recomandări aș include lacurile Tarnița și Beliș și în rest, sincer, mai am și eu multe de explorat și văzut înainte să mă decid ce să recomand mai departe.
Cum, când și de ce ai decis să faci o turnură profesională, așa încât ai optat pentru a lucra în domeniul resurselor umane? Ce presupune munca ta, acum?
La final de facultate nu era niciun program de master care să mi se pară suficient de practic și nici nu era ceva cu japoneză. Astfel m-am hotarât să mă îndrept către Facultatea de Psihologie și zona Resurselor Umane, domenii care mă pasionau de asemenea și care mi se păreau mai practice. Acum lucrez ca recruiter la o agenție de recrutare și sunt în detașare la o multinațională din domeniul automotive.
În timpul tău liber, ca hobby, ai început să practici un sport neobișnuit: fitness-ul la bară. Pare extrem de dificil! Cum a fost pentru tine?
Mereu mi-au plăcut lucrurile ieșite din comun și sportul la bară se încadrează în categoria aceasta. Sinceră să fiu, când am început nu mă așteptam să ajung la nivelul la care sunt acum și nici nu mă gândeam că o să mă simt vreodată confortabil să atârn atât cu capul în jos. (Râde)
Cât timp te-ai antrenat, până ai reușit să ajungi instructor de fitness? Ce presupune asta?
Anul acesta, la finele lui octombrie s-au făcut 2 ani de când practic pole-fitness și anul trecut la început de decembrie m-am decis să fac un curs de instructor, asta după ce mi-a propus profesoara mea acest lucru. Nu m-am grăbit să termin cursul, ce-i drept, așa că certificarea am obținut-o abia acum. De antrenat ma antrenez în medie 3 ore pe săptămână. Încă nu am bară acasă (deși urmează și asta), așa că merg de 2 ori pe săptămână la studio și stau cam o oră și jumătate, uneori mai mult (depinde de cum am timp). Ca să ajung la acest nivel a fost nevoie, în primul rând, de multă perseverență și bineînțeles, de ajutorul și sprijinul instructoarei și al celorlalți colegi și apropiați.
Cât de costisitor este un asemenea sport, cine îl poate practica, de la ce vârstă și cât costă un abonament lunar sau o primă sesiune, de probă?
Trebuie să recunosc că nu e neapărat cel mai ieftin sport, fiind și unul destul de rar practicat în Romania. În prezent la noi o primă sesiune este 50 de lei. Pe de altă parte, în Cluj instructoarea mea este singura care are momentan un studio. Legat de dificultate, pole fitness-ul poate fi practicat de către aproape oricine și de la vârste variate. Spun de către aproape oricine deoarece fiind foarte solicitant, dacă suferi de diverse afecțiuni, acestea reduc șansele să poată să fie practicat (sau cel puțin la un nivel avansat). În ceea ce privește vârsta, cam ca orice lucru, cu cât este practicat mai de mic, cu atât mai bine, dar sunt persoane care au încept să îl practice și la vârste mai înaintate și se descurcă foarte bine.
Poate fi montată o bară pentru fitness și acasă, de exemplu?
Da, se poate și se poate și fără să se strice tavanul (există mai multe tipuri de bare, unul montându-se prin presiune).
Fără îndoială fitness-ul la bară nu este dans la bară (striptease). Cu toate acestea, el are o anumită senzualitate. Care au fost reacțiile pe care le-ai primit de la apropiați, când au aflat că faci “pole fitness”.
Exact, fitness-ul la bară e diferit de strip-tease. Acesta se dorește chiar să devină sport olimpic și este extrem de strict ca reguli și conduită. Dacă ar fi să-l compar cu alte sporturi, l-aș compara cu gimnastica și baletul, atâta că e și o bară în peisaj și multe dintre mișcari se realizează în aer. Legat de reacțiile primite, cred ca 90% dintre cei care știu că practic pole fitness au fost foarte deschiși, încântați și curioși. Ăsta e clar cazul meu și e unul fericit. Într-adevăr, există o stigmă fiindcă se face asocierea respectivă, dar e important să se știe că deși au origini comune, sunt lucruri diferite.
Sporturile de tip fitness “aerial” sunt o familie mai mare, care cuprinde mai multe ramuri. Spune-ne, câte ceva despre fiecare dintre ele.
Da, există o categorie de Aerial Sports și câteva exemple pentru aceasta ar fi cele de Aerial Hoop sau Lyra, Aerial Silks și Aerial Hammock. Bara face și ea oarecum parte din această categorie. Toate celelalte aparate menționate sunt prinse doar de un capăt, ceea ce face ca mișcările să fie în aer, dar bara poate sa fie prinsă la ambele capete și presupune și mișcări la sau pe sol. Aerial Sports sunt de obicei întâlnite în spectacolele de la circ, fiindcă au multe acrobații și și cum ziceam, în general totul se întâmplă în aer.
Care sunt obiectivele tale pe termen mediu și lung: participări la competiții cu specific, o familie? Cum te vezi peste 10-15 ani?
Am avut o perioadă când îmi setam multe obiective și am observat că asta nu mă facea foarte fericită, așa că acum mă folosesc de vorba unei prietene foarte bune și zic că “I prefer to just go with the flow and ask the universe to be kind”. Și de când cu strategia asta, mi s-au întâmplat foarte multe lucruri faine. Astfel că, legat de pole fitness, ca obiectiv pot sa spun că îmi propun să predau într-un mod dinamic și care să-i motiveze pe cursanți și că îmi propun să nu renunț nici la progresul propriu. Vreau în continuare să învăț. (Zâmbește) Am fost anul acesta și la o competiție și mi s-a părut foarte interesant (competițiile nu sunt neaparat lucrul pe care îmi doresc să ma axez, dar poate voi mai participa și în viitor). În ceea ce privește planul personal, tot ce pot spune e ca mă aflu exact unde trebuie și că totul se întâmplă exact așa cum îmi doresc și asta e perfect. Legat de cei 10 – 15 ani, sincer, e prea mult să spun. (Râde) Acum vreo 4 ani credeam că viața mea va fi într-un mod foarte specific și lucrurile s-au întâmplat totuși extrem de diferit și mult mai bine decât plănuiam eu. Dar, ca să răspund totuși la întrebare, peste 10 – 15 ani vreau să fiu tot ca acum, fericită și să am timp pentru pasiunile mele, că astea sunt o grămadă!
Ada BERARU
GALERIE FOTO
