DGASPC Hunedoara angajează asistenți sociali și medicali
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor contractuale, vacante, de asistenți sociali și medicali.
Astfel, au fost scoase la concurs două posturi de asistent social, grad practicant în cadrul Serviciului de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap și în cadrul Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități Simeria.
Totodată, DGASPC mai angajează asistent social, grad principal, în cadrul Centrului de Îngrijire și Asistență pentru persoane adulte cu dizabilități Petrila și asistent medical, grad debutant, în cadrul Centrului de Îngrijire și Asistență pentru persoane adulte cu dizabilități Brănișca.
Candidații care își depun dosarul pentru posturile de asistent social, grad practicant trebuie să aibă studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în specialitate asistența socială sau teologie-asistență socială; aviz de exercitare a profesiei de asistent social având treapta de competență practicant; vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției – minimum 1 an.
Pentru postul de psiholog, grad stagiar, în cadrul Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități Simeria sunt necesare studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă. în specialitatea psihologie; atestat de liberă practică, pe treapta de specializare practicant cu supervizare, în specialitatea psihologie clinică; nu necesită vechime.
Pentru postul de asistent social, grad principal, în cadrul Centrului de Îngrijire și Asistență pentru persoane adulte cu dizabilități Petrila sunt necesare studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în specialitatea asistență socială sau teologie-asistență socială; aviz de exercitare a profesiei de asistent social având treapta de competență principal; vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției – minimum 7 ani.
Pentru postul de asistent medical, grad debutant, în cadrul Centrului de Îngrijire și Asistență pentru persoane adulte cu dizabilități Brănișca sunt necesare doar studii postliceale de specialitate absolvite cu diplomă; certificat de membru eliberat de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România; adeverință de participare la concurs eliberată de Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România;
În data de 23 iunie este programată proba scrisă, iar data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Monika BACIU