Dezvoltare la Aninoasa

Orașul Aninoasa s-a confrutat cu probleme financiare deosebite. A fost singura localitate din țară care a intrat în insolvență. În timp, problemele s-au rezolvat, iar acum dezvoltarea localității este una din prioritățile edililor. Pentru acest an, agenda de lucrări este încărcată, iar edilii au prins și sumele de bani necesare pentru confinanțarea proiectelor. Poate cel mai important proiect de la Aninoasa este realizarea unui bloc social și a unui bloc ANL.

“În acest sens va prezint principalele obiective pe care le vom finanța și derula în acest an, după cum urmează: cofinanțare bloc 60 apartamente  – 100.000 lei, finalizare lucrări gradiniță Iscroni  – 150.000 lei, proiectare bloc ANL (fosta cantină minieră) – 60.000 lei, studii reparații pavilioane Vulculești – 30.000 lei”, arată Nicolae Dunca, primarul orașului Aninoasa.

Bugetul aferent acestui an cuprinde și proiecte pentru infrastructura rutieră și nu numai.

“Extindere rețele distribuție gaze pe străzile  Republicii, Libertății, Sadoveanu, Simion Bărnuțiu, București, M Eminescu, Horia, zona Tzukor și Hetes – 269.000 lei, extindere rețea iluminat public pe strada Martinești și Cocosvar – 10.000 lei, amenajare loc joacă Iscroni – 80.000 lei, cofinanțare asfaltare străzi – 92.000 lei”, mai arată edilul.

Totodată s-a propus alocarea sumei de 30.000 de lei pentru realizarea unui studiu privind amenajarea trotuarelor în zona cuprinsă între primărie și partea de sus a localității. Tot 30.000 de lei sunt destinați pentru reparațiile curente ale unor străzi. Bugetul orașului Aninoasa urmează a fi aprobat în scurt timp.

 

Monika BACIU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *