Dezastru în zootehnia americană. La ce măsuri extreme au fost obligați să recurgă fermierii
Zootehnia americană este decimată de pandemia de coronavirus, fermierii provocând avorturi scroafelor şi gazând pui de găină pentru că din cauza măsurilor de distanţare socială şi a închiderii unor abatoare de importanţă majoră nu mai au cui să livreze animalele, relatează Reuters.
În Iowa, fermierul Al Van Beek nu a mai avut unde să-şi livreze porcii pentru a face loc celor 7.500 de purcei care urmau să se nască la ferma sa de reproducere. Criza l-a obligat să ia o decizie dificilă: a ordonat angajaţilor săi să facă injecţii scroafelor gestante, pentru a avorta purceii.
Van Beek şi alţi fermieri spun că nu au de ales decât să distrugă animalele, deoarece nu au spaţiu pentru a-şi adăposti animalele şi nici banii necesari pentru a le hrăni.
Cele mai mari companii producătoare de carne din lume – între care Smithfield Foods, Cargill, JBS USA şi Tyson Foods – au oprit în aprilie operaţiunile la aproximativ 20 de abatoare şi fabrici de prelucrare a cărnii din America de Nord, după îmbolnăvirea cu noul coronavirus a unor angajaţi, provocând temeri legate de apariţia unui deficit de carne la nivel global.
Purceii lui Van Beek sunt victime ale unei crize extinse în industria alimentară, care a început cu închiderea în masă a restaurantelor, măsură care îi obligă pe fermieri şi procesatori să distrugă totul, de la lapte şi salată verde la animale.
Milioane de porci, pui şi bovine vor fi eutanasiaţi din cauza închiderii de abatoare, ceea ce va limita aprovizionarea magazinelor, a declarat John Tyson, preşedintele celui mai mare furnizor de carne din SUA, Tyson Foods.
Sectorul carnii de porc este afectat în mod special, producţia zilnică fiind redusă cu aproximativ o treime. Spre deosebire de bovine, care pot fi scoase la păşune, porcii din SUA sunt îngrăşaţi pentru sacrificare în clădiri cu temperatură controlată. Dacă sunt adăpostiţi prea mult timp, pot deveni prea mari şi se pot răni. Hambarele trebuie golite, porci adulţi fiind trimişi la sacrificare înainte de sosirea purceilor de la scroafele insemninate chiar înainte de declanşarea pandemiei.
”Nu avem unde să mergem cu porcii”, a spus Van Beek, care a deplâns risipa de carne.
În Minnesota, fermierii Kerry şi Barb Mergen au solicitat firmei Daybreak Foods Inc să eutanasieze 61.000 de găini ouătoare, la începutul acestei luni.
Daybreak Foods, cu sediul în Lake Mills, Wisconsin, furnizează ouă lichide restaurantelor şi companiilor de servicii alimentare. Compania, care deţine păsările, plăteşte fermierii cu care au contracte pentru hrănirea şi îngrijirea păsărilor.
Şoferii încarcă în mod normal ouăle în camioane şi le transportă la o fabrică din Big Lake, Minnesota, care le foloseşte pentru a face ouă lichide pentru restaurante şi mâncăruri gata de servit pentru companiile de servicii alimentare. Însă operatorul fabricii, Cargill, a declarat că a scăzut producţia, deoarece pandemia a redus cererea.
Daybreak Foods, care are aproximativ 14,5 milioane de găini în ferme administrate de antreprenori sau de o companie din Midwest, încearcă să se reprofileze şi să livreze ouăle la magazine alimentare, a declarat directorul executiv William Rehm. Dar la nivel naţional există un deficit de cartoane pentru ouă şi compania trebuie să sorteze ouăle pe dimensiuni, a spus el.
În Iowa, fermierul Dean Meyer a declarat că face parte dintr-un grup de aproximativ nouă producători care eutanasiază cei mai mici 5% dintre purceii nou-născuţi, sau aproximativ 125 de purcei pe săptămână. Ei vor continua să eutanasieze animalele până când restricţiile vor fi relaxate şi ar putea creşte numărul de porci ucişi în fiecare săptămână, a spus el.
Corpurile purceilor sunt compostate şi devin îngrăşăminte.
Grupul din care face parte Meyer sacrifică şi scroafe, pentru a le reduce numărul.
În timp ce Statele Unite se confruntă cu o posibilă penurie de alimente, iar supermarketurile şi băncile de alimente se luptă pentru a răspunde cererii, sacrificările forţate sunt din ce în ce mai răspândite în toată ţara, potrivit economiştilor din sectorul agricol, fermelor şi parlamentarilor federali.
Guvernatorul statului Iowa, Kim Reynolds, împreună cu ambii senatori ai statului care furnizează o treime din carnea de porc a naţiunii, au trimis administraţiei Trump o scrisoare pledând pentru ajutor financiar şi asistenţă pentru sacrificarea animalelor şi eliminarea corespunzătoare a carcaselor lor.
”Există 700.000 de porci din întreaga ţară care nu pot fi procesaţi în fiecare săptămână şi trebuie eutanasiaţi”, afirmă scrisoarea din 27 aprilie.
Departamentul de Agricultură al SUA (USDA) a anunţat, vineri, că înfiinţează un centru naţional de coordonare a incidentelor pentru a ajuta fermierii să găsească pieţe pentru animalele lor sau să eutanasieze animalele, dacă este necesar.
Unii producători care cresc animale şi vând purcei agricultorilor îi dau acum gratuit, au spus aceştia, ceea ce înseamnă o pierdere de aproximativ 38 de dolari pentru fiecare purcel, potrivit companiei Kerns & Associates.
Fermierii din Canada vecină ucid, de asemenea, animalele pe care nu le pot vinde sau nu îşi permit să hrănească. Valoarea purceilor a scăzut la zero din cauza întreruperii activităţilor de procesare a cărnii din SUA, a declarat Rick Bergmann, un crescător de porci din Manitoba şi preşedintele Consiliului Canadian al Cărnii de Porc.
Numai în Quebec, un număr de 92.000 de porci urmează să fie sacrificaţi, a declarat un crescător de porci din Quebec, Rene Roy.
O fermă de porci de pe Insula Prinţului Eduard din Canada a eutanasiat porci de 270 de kilograme care erau gata pentru sacrificare, deoarece nu a avut unde să îi trimită pentru prelucrare, a spus Bergmann. Animalele au fost aruncate într-un depozit de deşeuri.
Noul dezastru declanşat în sectorul agricol american vine după ani de zile de vreme extremă, scăderea preţurilor produselor şi războiul comercial dintre SUA şi China.
news.ro