Deveni, poftiți la teatru!
Actorii Teatrului Dramatic Ion. D. Sârbu vă invită la spectacol. Joi, 25 ianuarie, de la ora 19:00, la Teatrul de Artă Deva, la spectacolul „Preșul” de Ion Băieșu.
Piesa umoristică este despre noi și problemele noastre cotidiene, despre traiul în comun la bloc și relațiile dintre vecini. Toată acțiunea se derulează în jurul unui preș aflat la intrarea unui apartament.
Regia este semnată de Radu Botar, scenografia de Dan Felecan. Din distribuție fac parte: Mihai Sima, Oana Liciu-Gogu, Nicolae Vicol, Alexandru Cazan, Adelin Ilie, Corina Vișinescu, Mihai Alexandru, Izabela Badovics, Daniel Cergă, Oana Crișan, Sergiu Fîrte și Gheorghe Stoica.
Iată mai jos un sinopsis al piesei scris de regizorul Radu Botar:
„Domnul Băieșu afirma la nașterea textului „Preșul” că: „Am scris această piesă pentru a-i face pe oameni să râdă”. Scopul nostru a fost să îndrăznim să râdem iar, împreună, cu bucuria redescoperirii poftei și pasiunii de a juca și a ne juca de-a viața simplă, banală uneori, pigmentată cu „drame” existențiale care în realitate nu valorează mai mult decât cântecul unui cocoș matinal sau lătratul unui câine când vede o pisică. Spectacolul este o oglindă a vieții noastre la comun – de atunci și de acum; nimic nou – cu toate tarele și cutumele care încă ne definesc, din păcate, dovedind că, de fapt, în profunzime, omul nu se schimbă niciodată…
Râsul e sănătos, vindecă, ne redă optimismul. Chiar și atunci când râdem de noi. Este un spectacol despre noi. Simplu, curat, cinstit. Cu sufletele deschise ale unor actori frumoși și dăruiți. Bucurați-vă!… Nu-i greu.” – Radu Botar