Deva va avea echipă de volei în Divizia B
Sporturile de echipă care se practică în Deva, la nivel de participare divizionară în competiții de seniori, sunt destul de puține. După dispariția echipei feminine de handbal de primă ligă, Deva a rămas, practic, doar cu campionana națională la futsal, Autobergamo, ca și cap de afiș, între sporturile consacrate.
Este adevărat că există și o echipă de fotbal pe plajă, campioană națională și ea, ACS West Deva, dar într-o ramură mai puțin vizibilă, același club având și echipă de futsal în Liga a II-a, și bineînțeles, echipa de fotbal CNS Cetate Deva, din eșalonul al treilea, și cam atât.
Se pare însă că această panolpiese va îmbogăți cu încă o echipă de Liga a II-a, la volei feminin, acest lucru fiind dezvăluit, în emisiunea INFO Sport de pe INFO HD, de către profesorul Adrian Liga, directorul de la CNS Cetate Deva.
„Chiar pentru acest sezon competițional suntem cu o provocare pentru voleiul – fete, în sensul în care multe dintre sportivele legitimate la CNS Cetate Deva au fost înscrise în campionat, în Liga a II-a de volei, pe parte de structură privată”, a declarat Adrian Liga, director al CNS Cetate Deva.
Echipa va juca în sala de sport a fostului Liceu Teoretic „Traian”, singura din Deva omologată pentru volei. Până în urmă cu câțiva ani, nu foarte mulți, la Deva erau voleibaliste junioare de certă valoare, calificate la turnee finale naționale, care, însă, după terminarea liceului, neexistând echipă de senioare, își continuau cariera prin alte părți.