Deva: Trei zile de spectacole folclorice
Cele mai frumoase cântece populare ale românilor din Ardeal şi Banat vor putea fi ascultate, în perioada 14-16 iulie 2021, în Parcul „Cetate” din Deva, în cadrul primei ediţii a „Festivalului de Folclor al Cetăţii” care debutează miercuri, 14 iulie 2021, la ora 18:00, pe platoul din faţa statuii poetului Mihai Eminescu.
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Deva şi Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva.
„Festivalul de Folclor al Cetăţii” va însemna pe scurt: 12 ore de muzică şi dansuri populare în 3 zile de spectacole, 5 ansambluri şi 2 grupuri folclorice, alături de 40 dintre cei mai cunoscuţi interpreţi de muzică populară din Transilvania.
Pe scenă vor urca, printre alţii, Dinu Iancu Sălăjanu, Tudor Furdui-Iancu, Liliana Laichici, Cristian Fodor, Andreea Voica, Ciprian Roman, Mihaela și Ciprian Istrate, Adriana şi Mariana Anghel.
Participarea publicului la festival este liberă.
Evenimentul se desfăşoară cu respectarea tuturor măsurilor instituite la nivel naţional pentru prevenirea răspândirii COVID-19.
PROGRAMUL COMPLET AL FESTIVALULUI
MIERCURI, 14 iulie 2021:
- ora 18:00 – Ansamblul „Silvana” Deva. Invitaţi: Ana Teodora Anuţoiu, Mihai Cetean, Lorena Pascu, Ana Almăşana Ciontea şi Grupul „Florile Dorului”, Elena Evsei şi Lena Miclăuş.
Dirijor: Andrei Crişan. Coregrafia: Andrei Gabor şi Elis Ursu.
- ora 20:00 – Ansamblul Artistic Profesionist „Mureşul” Târgu Mureş. Invitaţi: Dorina Oprea, Leontina Pop, Dorina Grad, Maria Sântean Faghiura, Maria Neag, Maria Butilă, Mihaela şi Ciprian Istrate şi Grupul „Ceteraşii de pe Câmpie”.
Dirijor: Zoltan Bambo Dumitraş. Coregrafia: Florin Cerghedi.
JOI, 15 iulie 2021:
- ora 18:00 – Ansamblul Profesionist „Drăgan Muntean” Deva. Invitaţi: Bogdan Toma, Ovidiu Olari, Ovidiu Homorodean, Adriana şi Mariana Anghel, Cristian Fodor şi Ciprian Roman.
Dirijor: prof. George Cîlţea. Coregrafia: Mircea Resiga.
- ora 20:00 – Ansamblul Profesionist „Banatul” Timişoara. Invitaţi: Roberta Selagea, Ciprian Pop, Felicia Stoian, Stana Stepanescu, Dumitru Teleagă şi Liliana Laichici.
Dirijor: Sebastian Roşca. Coregrafia: Brânduşa şi Nicolae Stănescu.
VINERI, 16 iulie 2021:
- ora 19:00 – Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”. Invitaţi: Oana Tomoiagă, Paul Ananie, Andreea Haisan, Gabriel Dumitru, Izabela Tomiţa, Răzvan Năstăsescu, Ovidiu Homorodean, Tudor Furdui-Iancu, Alina Bîcă, Robert Târnăveanu, Mariana Deac, Andreea Voica şi Dinu Iancu Sălăjanu.
Dirijor: Gabriel Popescu. Coregrafia: Silvia Macrea.
„Festivalul de Folclor al Cetăţii” va fi prezentat de Felicia Stoian.
Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva