Deva: Servicii de mentenanță la adăpostul de noapte
Autoritățile locale de la Deva acordă o atenție sporită și persoanelor aflate în nevoie. Pe raza localității funcționează un adăpost de urgență pe timp de noapte. Aici pot înnopta persoanele care nu au un acoperiș deasupra capului.
Pentru cei care își petrec noaptea aici se are în vedere realizarea unor servicii de mentenanță. Trebuie asigurate condiții decente pentru acele persoane care și așa se află în nevoie. În acest sens vor avea loc reparații la cele două centrale termice.
Adăpostul a fost ”casă” pentru 50 de oameni doar anul trecut. La adăpost sunt primiţi cei care au domiciliul pe raza municipiului Deva, iar cei care nu sunt din oraş pot fi cazaţi aici o noapte, conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a acestui serviciu social, aprobat de Consiliul Local Deva.
Cele 30 de locuri de cazare au fost ocupate în special în perioada mai rece din an, atunci când frigul îi alungă pe cei care stau sau dorm de obicei sub cerul liber pe străzi, în canale sau în alte locuri mai ferite de ochii trecătorilor. Unii beneficiari au revenit nopţi la rând la Adăpostul de Noapte. Au existat persoane care au locuit la adăpost şi câte 60 de zile pe an.
Adăpostul a fost gazdă şi pentru mame cu copii care au fost victime ale violenţei domestice. Au fost cazuri în care acestea au stat şi 6 luni de zile aici, atât cât a durat ordinul de protecţie împotriva soţului, eliberat de Judecătoria Deva.
Cei care aleg adăpostul sunt primiţi zilnic, începând cu ora 15:00 şi până a doua zi dimineaţa la ora 8:00, în perioada de iarnă. Pe timpul verii programul este între orele 19:00-7:00. Beneficiarii acestui serviciu social au la dispoziţie grupuri sanitare dotate cu cabină de duş şi toaletă, primesc prosoape curate, lenjerie curată, produse de igienă personală, haine atunci când cele pe care le poartă sunt degradate, iar hainele personale le sunt spălate. Ei beneficiază şi de alte facilităţi ca: bibliotecă, televizor, jocuri etc. Persoanele cu handicap pot folosi liftul montat special pentru a putea urca în camerele de la etajul clădirii.
Colaborator