DEVA: Se acordă tichete sociale pentru centralele termice de apartament

Consiliul Local Deva a aprobat, miercuri, acordarea tichetelor sociale pentru centrale termice de apartament.

Tichetele sociale reprezintă un ajutor financiar de urgenţă acordat de Primăria Municipiului Deva, prin Direcţia de Asistenţă Socială Deva familiilor sau persoanelor singure, cu venituri reduse, pentru acoperirea parţială a cheltuielilor de achiziţionare a centralelor termice individuale.

Tichetele sociale au o valoare totală de 2.500 de lei şi sunt acordate în cadrul unui program social susţinut integral din bugetul local al municipiului Deva.

 

CINE POATE SOLICITA ŞI BENEFICIA DE TICHETELE SOCIALE?

 

Potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 242/2021, tichetele sociale pot fi solicitate de familiile sau persoanele singure din municipiul Deva care sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare şi îndeplinesc următoarele criterii:

-au domiciliul în municipiul Deva

-sunt proprietari/beneficiari ai dreptului de uzufruct/habitaţie viageră ai locuinţei pentru care solicită acordarea ajutorului de urgenţă

-nu deţin în proprietate o altă locuinţă în afara celei pentru care solicită acordarea ajutorului de urgenţă

-au un venit net lunar pe membru de familie/persoană singură de maximum 1.386 de lei

-nu deţin depozite bancare cu valoare mai mare de 3.000 de lei

-nu au obligaţii de plată restante la bugetul local

-fac dovada branşării la sistemul centralizat de termoficare, la depunerea cererii de acordare a tichetelor sociale

-în cazul centralelor termice pe gaz, să dețină proiect de racord pentru centrala termică, racord de gaz pentru centrala termică și instalație de gaz executată

– în cazul centralelor electrice, să dețină o instalație electrică în conformitate cu cerințele producătorilor centralei electrice.

 

CARE ESTE PROCEDURA DE ACORDARE A TICHETELOR SOCIALE?

 

PASUL 1:

Familiile sau persoanele singure care îndeplinesc criteriile enumerate mai sus vor solicita acordarea tichetelor sociale printr-o CERERE TIP (conform modelului din Anexa nr. 2 a Hotărârii Consiliului Local nr. 242/2021, disponibilă pe site-ul Primăriei Municipiului Deva – www.primariadeva.ro, Secțiunea Direcția de Asistență Socială – PROBLEME / TIPIZATE / LĂMURIRI).

Cererea va fi DEPUSĂ la Registratura Direcţiei de Asistenţă Socială Deva (str. I.L. Caragiale, nr. 4), începând de luni, 5 iulie 2021, de către proprietarul/beneficiarul dreptului de uzufruct/habitaţie viageră şi va fi ÎNSOŢITĂ de următoarele documente, în copie:

-actele de identitate ale solicitantului şi ale membrilor familiei care au acelaşi domiciliu

-certificatul de naştere al copilului/copiilor (dacă este cazul)

-certificatul de căsătorie (dacă este cazul)

-actul de proprietate al locuinţei pentru care se solicită tichetele sociale

-declaraţie notarială pe proprie răspundere privind nedeţinerea în proprietate a unui alt imobil în afara celui de domiciliu, precum şi nedeţinerea unui depozit bancar mai mare de 3.000 de lei

-acte doveditoare ale veniturilor (adeverinţă de salarizare, cupon de pensie, cupon ajutor de şomaj, adeverinţă/cupon beneficii de asistenţă socială etc.)

-adeverinţă eliberată de către Asociaţia de Proprietari, din care să reiasă că solicitantul este branşat la sistemul centralizat de termoficare şi numărul de persoane declarate la plata cheltuielilor comune, la data depunerii cererii.

 

PASUL 2:

Reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială Deva vor VERIFICA toate informaţiile conţinute în documentele depuse de solicitanţi.

 

PASUL 3:

În termen de maximum 30 de zile de la depunerea cererilor de acordare a tichetelor sociale, reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială Deva vor efectua anchete sociale pentru a VERIFICA îndeplinirea criteriilor de către solicitanţi. În funcţie de rezultatul anchetelor, vor PROPUNE aprobarea sau respingerea cererii de acordare a tichetelor sociale.

 

PASUL 4:

APROBAREA sau RESPINGEREA cererii privind acordarea de tichete sociale se face prin Dispoziţie scrisă a Primarului Municipiului Deva, în termen de maximum 10 zile de la finalizarea anchetei sociale şi se COMUNICĂ solicitantului în termen de 15 zile de la înregistrare.

 

PASUL 5:

Tichetele sociale se RIDICĂ de către solicitanţi de la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Deva (casierie), după comunicarea şi primirea Dispoziţiei Primarului.

Odată cu tichetele, solicitanții vor primi și lista operatorilor economici autorizați să deconteze tichetele sociale pentru achiziționarea de centrale termice.

 

IMPORTANT! Tichetele sociale sunt valabile doar în anul în care sunt emise (anul 2021). Tichetele sociale neutilizate de beneficiari vor fi restituite Direcției de Asistență Socială Deva până la data de 31 decembrie 2021.

 

Hotărârea Consiliului Local nr. 242/2021 poate fi consultată pe site-ul Primăriei Municipiului Deva – www.primariadeva.ro, Secțiunea Știri și evenimente.

 

Direcția de Asistență Socială Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *