Deva: S-a modificat programul de funcționare a Centrului de zi „Clubul Seniorilor”

Direcţia de Asistenţă Socială Deva aduce la cunoştinţă modificarea programului de funcţionare a Centrului de zi “Clubul Seniorilor”, situat în Piaţa Victoriei din Deva.

Astfel, începând de luni, 7 iunie 2021, Clubul Seniorilor va fi deschis de luni până vineri, între orele 8:00-20:00.

 

Centrul de zi oferă posibilitatea persoanelor vârstnice de a-şi petrece timpul liber în mod activ şi plăcut, de a socializa şi de a se implica în viaţa comunităţii, desfăşurând diferite activităţi recreative şi de natură socială sau participând la acţiuni şi campanii de informare pe diverse teme, organizate de Direcţia de Asistenţă Socială în colaborare cu alte instituţii.

De asemenea, membrii clubului beneficiază, gratuit, de consiliere psihologică şi juridică.

În prezent, un număr de 56 de persoane, domiciliate în Deva sunt înscrise în Clubul Seniorilor – foşti economişti şi profesori, foşti angajaţi ai Ministerului de Interne şi ai Enel, cu o vârstă medie de 75 de ani, care se întâlnesc de câteva ori pe săptămână la o partidă de şah, rummy, table sau cărţi.

Decanul de vârstă al clubului a împlinit 91 de ani. A fost finanţist, iar acum joacă şah şi scrie versuri şi tablete literare. Este mândru de prima carte publicată şi povesteşte, nostalgic, despre anii de şcoală, petrecuţi alături de scriitorul Dinu Săraru.

 

Direcţia de Asistenţă Socială Deva

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *