Deva: O persoană a refuzat să se legitimeze şi a fugit de poliţie. Nu avea documentele prevăzute de Ordonanţa Militară nr.3

Poliţiştii hunedoreni au demarat activităţi de verificare a respectării măsurilor generale de prevedere a răspândirii Covid-19.

Alături de celelalte forțe de ordine, polițiștii au instituit puncte de control şi verificat documentele persoanelor care se aflau pe stradă, după orele prânzului. Astfel de controale au loc in toate localitățile din județ.
Un bărbat din Deva, în vârstă de 39 de ani, a refuzat să se legitimieze şi a fugit de poliţie. Acesta a fost prins şi dus la sediul Poliţiei unde a fost sancţionat.

„La Deva, poliţiştii Biroului de Ordine şi Siguranţă Publică au luat măsura sancţionării contravenţionale a unui bărbat în vârstă de 39 de ani din Deva care a refuzat să se legitimeze. Acesta chiar a încercat să fugă de poliţişti însă a fost prins, imobilizat şi a fost dus la sediul poliţiei unde a fost sancţionat contravenţional cu o amendă în valoare de 1600 de lei atât pentru refuzul legitimării cât şi pentru proferarea de injurii la adresa poliţiştilor dar şi pentru faptul că nu avea asupra sa documentele prevăzute de Ordonanţa Militară nr. 3”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, cms. Bogdan Niţu.

Potrivit Ordonanței Militare nr. 3 din 24.03.2020, începând de astăzi, 25 martie, ora 12.00, se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;

c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;

e) deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;

f) deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;

g) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;

h) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;

i) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentară

 

Paul Muntean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *