Deva Medieval Fest, istoria în sărbătoare (GALERIE FOTO)

Prima dată se aud tobele, tare şi rapid, cu un ritm întors parcă din istorie. Pare o veche chemare la luptă, iar oamenii grăbesc pasul să ajungă la timp, la deschiderea festivalului. Parcul de la poalele Cetăţii şi-a schimbat înfăţişarea: corturi mari de pânză se înalţă printre arborii trufaşi şi zeci de oameni îmbrăcaţi ciudat străbat aleile.

Cu plete lungi peste straiele albe, diafane, subţiri şi frumoase, Zânele Silvane parcă plutesc aievea prin mulţimea colorată. Sunt primele care provoacă ochii, telefoanele şi aparatele de fotografiat să încerce să le surprindă.

Sunt aici personaje care par coborâte din poveşti şi din paginile manualelor de istorie: domniţe pline de farmec, care deseori îşi ascund chipul sub glugile grele, castelani în veşminte impunătoare, soldaţi cu echipamente grele, scutieri grăbiţi sau menestreli ale căror zâmbete şi giumbuşlucuri aduc veselie pe chipul privitorilor.

Acordurile medievale umplu locul – e vremea ca „Cimpoierii din Transilvania” să încânte publicul. Pe o bancă, departe de mulţimea înghesuită la scenă, o femeie priveşte lung către Magna Curia, clădirea cu iz baroc care se zăreşte printre arbori. În sunetul muzicii, este imaginea perfectă, care o poartă alene către legendele locului. Nici glasurile vioaie de copii, nici chemarea tulnicelor sau salvele puternice de archebuză nu reuşesc să alunge povestea vremurilor trecute din ochii visători.

 

Ploaia doar, cu şuviţele ei dese, o aduce înapoi. Brusc, zeci de umbrele adaugă culoare atmosferei medievale.

Cimpoierii din Transilvania sunt aplaudaţi cu entuziasm chiar şi de cei mai mici spectatori. „Este extraordinar! Din an în an, este tot mai frumos, tot mai spectaculos! Devenii încep să se obişnuiască şi să vină într-un număr tot mai mare la acest eveniment cultural. Ce se întâmplă în aceste trei zile este într-adevăr o reconstituire a lumii medievale”, spune Mircea Goian, unul dintre iniţiatorii trupei.

Costumația membrilor grupului ţine cont de elemente specifice din acea perioadă, la fel şi intrumentele: „Cimpoierii vin cu copii fidele după instrumentele de acum 600 de ani, unele chiar 700 de ani, cu lucrări muzicale din acea perioadă şi costumaţii specifice. Am făcut ateliere speciale pentru copii vineri seara şi a fost fantastic”, adaugă el.

Mircea Goian cântă la un soi de flașnetă  în formă de pară cu corzi și cu clape: „Se numeşte hurdy gurdy, dar avem şi cimpoi, fluiere, avem tapan, cum ar veni toba din acea vreme şi, bineînţeles, multe instrumente de percuţie.” Faţă de spectaculoşii toboşari de Asserculis, muzica grupului te poartă către vechile tărâmuri cu ale lor cruciade, bătălii şi poveşti de dragoste. Îmbrăcaţi în albastru, membrii Gărzi Cetăţii Deva îşi salută oaspeţii din ţară.

Deva Medieval Fest se întinde pe durata a trei zile, dar sâmbăta este cea mai plină de evenimente. Dacă vremurile medievale reînviate de trupele de reconstituire istorică sunt pe placul participanţilor şi a publicului, vremea rea îşi atrage însă toate bodogănelile zilei, ba chiar şi descântecele Zânelor Silvane.

Ceasurile cu ploaie sunt mai multe decât momentele în care soarele răzbeşte până la poalele Cetăţii. Tinerele nu se lasă : dănţuie şi fac ritualuri, umplu locul de muzică şi de graţie, chiar dacă straiele lor mai păstrează doar o parte din dalbul pânzelor.

Poartă nişte papucei de piele, care nu par să le ţină de cald pe asfaltul ud al locului, dimpotrivă: „Ne-am obişnuit, nu e chiar aşa rău”, zâmbeşte o tânără. „La festivaluri, zânele dansează, dar descântă, fac şi vrăji.

Deocamdată aşteptăm să ni se împlinească vraja făcută pentru soare, ca să fie măcar pe ultima zi a festivalului o vreme mai bună”, spune Alexandra Ciurbe.

De alături, îi zâmbeşte un războinic cu ochi senini: „Din păcate, vremea nu ne-a lăsat să ne desfăşurăm atât de bine pe cât am vrut, dar nu am dat deloc înapoi, de la a ţine cursul festivalului într-o foarte bună formă.

Participanţii au fost mulţi şi cred că şi-au făcut foarte bine treaba.

Este ceva ce merită văzut”, adaugă Alexandru Stanciu. O însoţeşte pe zână la festival şi a devenit parte din legende. Cei doi par fermecaţi unul de celălalt.

Rând pe rând, prin faţa scenei se perindă din nou arcaşi, infanterişti, lăncieri, muzicanţi şi dansatori. Se fac demonstraţii pentru public, ateliere pentru copii, curajoşii încearcă arme, alţii trăiesc din plin momentele. Lângă scenă, un domn şi-a luat două beţe şi bate pe ritmul molipsitor al toboşarilor al căror tumult trece cu siguranţă dincolo de zidurile cetăţii. O copilă îşi ţine zdravăn la piept păpuşa adusă la festival: „ca să vadă cum sunt prinţesele adevărate”, băieţii se duelează cu crengi.

Părinţii şi bunicii nu ştiu cum să îşi strunească mai bine micuţii ca să apuce şi ei să savureze câteva frânturi de festival. Cei de la Ordinul Cavalerilor de Hunedoara punctează fiecare moment cu o salvă, două sau trei de archebuză.

Marius Badiu, coordonatorul ordinului, le face semn colegilor s-o lase mai moale cu puşcatul, dar ţi-ai găsit! Bubuielile umplu periodic locul.

Domniţele îi însoţesc elegant la plimbările prin parc.

Unii sunt alături de grupul înfiinţat în anul 2006 încă din primul an, alţii sunt, în această vară, la primele lor participări la festivaluri.

Petra Crainic, de exemplu, a fost remarcată la un concert de colinde în iarnă şi invitată să se alăture cavalerilor din jurul Castelului Corvinilor.

Lăncierii şi arcaşele Cetăţii Ardud  oferă spectacole unice de animaţie medievală, cu dans, simulări de luptă şi extraordinare jonglerii cu foc care desfac întunericul în jerbe de scântei şi minunează publicul.

Către seară, trupele prezente la festival se adună şi pleacă în paradă pe centrul istoric al Devei, în frunte cu toboşarii care cheamă lumea la spectacol. Trecătorii rămân locului să admire alaiul, în timp ce alţi localnici ies cu zecile în stradă.

 

Nenumăraţi copii însoţesc parada alergând şi chiuind, cu telefoanele pe înregistrare sau pe live. Un bătrânel care îşi plimbă câinele este singurul nefericit din jur.

Agitat de tobe şi speriat de-a dreptul de archebuze, patrupedul se zbate, trage de lesă şi sfârşeşte temurând amarnic sub palma stăpânului care nu mai ştie cum să îl aline, cu privirile tot după impresionanta suită medievală.

Oştenii Gărzii Deva îşi poartă mândri echipamentul cu pene sau coifuri, în timp ce comandantul iese din formaţie ca să îşi mai facă o poză, două, cu copiii care aplaudă fericiţi. La popasuri, trupele se strâng şi fac fotografii cu Cetatea Devei pe fundal.

Organizatorul, Cristian Fodor, fuge mai mult ca oricând străduindu-se să organizeze participanţii şi echipele de filmare: îşi explică scenariile cu gesturi largi, ca de balet, verifică imaginea şi o ia de la capăt, până când totul iese aşa cum şi-a propus:

„Publicul este alături de noi la festivalul medieval care a adus şi în acest an la Deva trupe de reconstituire istorică din toate colţurile ţării. Copiii vin să-i vadă pe cavaleri şi pe domniţe, iar atmosfera este una foarte plăcută. Le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de noi, care au stat fie soare, fie ploaie şi ne-au fost alături în aceste momente”, spune managerul Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, din Deva.

 

Întorşi la scenă, oştenii se strâng în trupe şi ordinele se pregătesc de marea încercare. Prezentatorul anunţă pompos: „Va fi cea mai mare bătălie pe care a văzut-o Deva!”

Lângă scenă, doi jandarmi pufnesc în râs şi schimbă două vorbe despre niscaiva încăierări adevărate.

Deva se înfruntă cu lăncierii Cetăţii Ardud în aplauzele mulţimii. În faţa statuii lui Mihai Eminescu, bărbaţii se pocnesc copios, printre râsete şi înghionteli.

Totul pare o joacă bine regizată până când doi dintre luptători se încaieră pe jos, iar comandanţii se văd nevoiţi să ia atitudine: se apropie şi îi pălesc cu o lovitură de sabie ca să îşi amintească că totul e renconstituire.

 

 

Râzând din tot sufletul comandantul Gărzii Deva, Cristian Eugen, strigă către cineva din public: „M-am descurcat bine, mami?”

În scenă intră şi mercenarii din Compania Dragonului, care sunt, de altfel, trupa care are şi cele mai fidele reconstituiri istorice ale costumelor, dar nu stau deloc rău nici la stilul de luptă. Lovituri zdravene sau blânde pică ca ploaia în ritmul alert dat de toboşarii cetăţii din Târgu Mureş. Garda Deva îşi provoacă adversarii întorcându-le spatele în stil scoţian. Până la urmă, câştigătorul este ales de către publicul care îşi încurajează favoriţii şi strigă minute în şir: „Devaaa! Devaaa!”

Prezentatorul anunţă: „Câştigători sunt cei de la Ordinul Castelului din Carpaţi, cei îmbrăcaţi în albastru, din Deva. Ei vor pleca la braţ cu zânele silvane! Să facem o retragere frumoasă în pereche!”, vine îndemnul de pe scenă.

Comandanţii se iau de braţ, ţopăie câţiva paşi, apoi bat pumnii prietenos. „A fost extraordinar de greu, dar cred că am făcut faţă cu brio. De acum ne oblogim rănile, după lupta asta foarte grea. Suntem victorioşi şi fericiţi că am scăpat cu bine şi avem zâne din belşug”, râde Eugen Cristian.

Nu poţi să-i reproşezi că nu e gazdă bună: odată ajuns la cortul ordinului, te întreabă şugubăţ: „O plăcintă?” şi arată către ceaunul unde câteva bucăţi de aluat zac scufundate în uleiul neamestecat cu apa de ploaie.

Deva Medieval Fest nu este un festival impresionant ca desfăşurare de forţe, precum cel de la Sighişoara, dar tot aduce publicului frânturi de epocă.

Pentru iubitorul de istorie, aceste festivaluri sunt un prilej minunat de a porni într-o călătorie de suflet prin vremuri, pentru a cunoaște în mod diferit viaţa de odinioară.

Nimeni nu îţi vorbeşte aici academic despre epoci, datări sau regate. În schimb, poţi afla cât de tare se întinde arcul, cum se mânuiesc armele, ce rochii purtau femeile, totul într-un copleşitor spirit de prietenie.

Un devean pasionat de reenacment priveşte atent costumaţia unui ostaş. Îi atrag atenţia bumbii cămăşii: se uită îndeaproape, apoi împrumută ochelarii soţiei. „Ah, este vulturul imperial acolo, cel cu două capete”, se dumireşte Cristian Damiean.

Dacă vrei să afli detalii cât mai exacte despre viaţa ostaşului medieval, eşti îndreptat către cortul Companiei Dragonului, la Garda de mercenari Sigismund de Luxemburg.

O domniţă simpatică te opreşte din fotografiat, îşi scoate ochelarii, îi ascunde, apoi zâmbeşte dulce şi porunceşte: acum!

Unul dintre membrii trupei, Andrei Prian, vorbeşte despre costumaţia de reenactor:  „Nu este echipamentul unui cavaler, pentru că un cavaler luptă doar călare, lucru de la care îi vine de altfel şi numele.

Port echipamentul militar al unui mercenar infanterist din prima jumătate a secolului al XV-lea din Europa Centrală – Regatul Ungariei, în cazul nostru. Nu este uniformă pentru că, în armatele medievale, încă nu erau uniforme, echipamentul nu era standardizat. De aceea şi între colegii mei se pot vedea diferite formule de echipament militar.”

Echipamentul pe care îl poartă este impresionant la vedere şi trage greu la cântar – are undeva la 11-12 kilograme: „Este o armură în stilul Kasten-brust, un stil apărut în Flandra la începutul secolului al XV-lea, apoi extins, în general, în  spaţiul german şi rămas foarte mult la modă în spaţiul germanic.

Este compus dintr-un pieptar şi armură de braţe. Este ceea ce s-ar numi, demi-armură care era folosită foarte des de către infanterişti, fără partea de protecţie de picioare.

Apoi este un scut care se prinde pe braţ şi în jurul gâtului şi care permite folosirea unei arme de două mâini.

Am şi un coif de tip bassinet, foarte des întâlnit la finalul secolului al XIV-lea, până în jurul anului 1440.”

 

Acesta este, de fapt, rostul acestui festival medieval  –   să apropie oamenii de istorie, să le stârnească curiozitatea, să-i facă să se mire, să compare, să întrebe, să asculte răspunsurile, să-i facă să viseze, să trezească firea de luptător, pasiunea pentru muzică şi dragostea pentru cunoaşterea vremurilor apuse.

 

Laura OANA