Deva: Jumătate dintre asociațiile de proprietari, somate să depună situația financiar-contabilă
Peste 200 de asociații de proprietari din municipiul Deva vor fi somate, până la finele săptămânii, de către Direcția de Asistență Socială Deva, pentru nedepunerea situației financiar-contabile semestriale a asociației. Conform legii, această obligație îi revine administratorului asociației.
Potrivit Compartimentului Asociații de Proprietari, asociațiile somate au la dispoziție un termen de 30 de zile pentru a transmite municipalității situația soldurilor elementelor de activ și pasiv existentă la data de 30 iunie 2021.
În caz contrar, administratorii acestora riscă amenzi de până la 5.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 196/2018, care reglementează organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.
Pe de altă parte, evidențele DAS Deva arată că aproape o treime dintre asociațiile de proprietari care au transmis administrației locale situația financiar-contabilă întocmită la sfârșitul lunii iunie 2021 nu dețin un cont bancar sau nu au constituit fondul de rulment ori fondul de reparații – devenite obligatorii odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 196/2018.
Aceste asociații vor fi, la rândul lor, notificate de către Direcția de Asistență Socială Deva cu privire la respectarea prevederilor legale.
Potrivit reprezentanților Compartimentului Asociații de Proprietari, asociațiile care nu pot face dovada deschiderii unui cont bancar sau constituirii fondurilor de rulment și de reparații riscă amenzi de până la 10.000 de lei.
În prezent, în municipiul Deva funcționează un număr de 424 de asociații de proprietari.
DE REȚINUT! Reprezentanții asociațiilor de proprietari dar și proprietarii de apartamente pot solicita DAS Deva consiliere în privința obligațiilor și drepturilor care le revin, potrivit legii, în administrarea proprietății comune.
INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numerele de telefon 0755.878.637 sau 0254.218.030 / Tasta 7 (Compartiment Asociații de Proprietari), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.
Direcția de Asistență Socială Deva