Deva: Invitație la o seară de poezie
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în ziua de 5 aprilie 2018, ora 1700, la Sala de Lectură a Bibliotecii, o seară de poezie prilejuită de lansarea volumului de versuri intitulat „Esență…”, semnat de Adriana Vlad.
Este volumul de debut al autoarei, profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național Sportiv „Cetate” din Deva.
Adriana Vlad s-a născut la Călan, unde a absolvit Liceul Industrial. Prima poezie a dedicat-o profesoarei de limba și literatura română, Stela Achim. A fost remarcată de poetul Eugen Evu care a selectat-o la cenaclul literar „Lucian Blaga” din Hunedoara. Până la absolvirea liceului, a obținut numeroase premii la fazele județeană și națională a Festivalului „Cântarea României”.
În perioada 1995-2010 a colaborat cu poezii la ziarele locale „Oglinda” și „Cuvântul liber”.
Este absolventă a Facultății de Litere și are un masterat în „Receptarea antichității greco-latine”. În perioada 2010-2013 a fost doctorand la Şcoala Doctorală „Alexandru Piru” din Craiova cu teza „Aspecte ale influenței limbii italiene asupra limbii române actuale” și a fost prezentă cu texte de specialitate în numeroase volume colective și în Analele Universității din Craiova.
A urmat și studii de nutriție și a obținut un masterat la Universitatea „Babeş-Bolyai”, Facultatea de Biologie şi Geologie din Cluj-Napoca, devenind tehnician nutriţionist la Asociaţia de Terapii Complementare ANATECOR din Arad.
De asemenea, a frecventat cursuri postuniversitare, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca, pe diverse teme legate de plante medicinale și fitoterapie, homeopatie, principii de nutriție etc.
Colaborează cu articole de specialitate în reviste ca „Tratamente naturiste”, „Formula As”, „Jurnalul Național”etc.
Ca profesoară de limba și literatura română, îndrumă elevii să publice în revista școlii și să participe la concursuri literare.
Volumul de debut al Adrianei Vlad pune în lumină o sensibilitate poetică deosebită, un spirit preocupat să îmbrace în formă lirică numeroasele frământări sufletești și întrebări pe care și le pune poeta. Fiecare poezie are la sfârșit atașat un citat din mari scriitori sau filosofi, ceea ce subliniază caracterul profund meditativ al poeziilor.
Lansarea de carte se va încheia cu o sesiune de autografe oferite de poetă iubitorilor de poezie ce vor veni la acest eveniment.
Manager, Ioan Sebastian Bara