Deva: Întâlnire de lucru a Ministrul Tineretului și Sportului cu primarul municipiului
Am participat astăzi la sediul Prefecturii, la o întâlnire cu Ministrul Tineretului și Sportului, Carol-Eduard Novak.
Am discutat despre dezvoltarea infrastructurii sportive în Deva și despre atragerea competițiilor sportive naționale și internaționale în orașul nostru.
Domnul ministru s-a arătat încântat de infrastructura sportivă care se dezvoltă în zona Stadionului Municipal ,,Cetate”.
Am discutat și despre Clubul Sportiv Municipal Deva care se află în perioada de acreditare pentru noile secții sportive la federațiile de resort.
I-am prezentat ministrului și strategia de dezvoltare pe termen lung a sportului în municipiul Deva.
Am primit felicitări din partea ministrului Eduard Novak pentru fondurile alocate cluburilor sportive publice și private.
La rândul meu, l-am felicitat pe domnul ministru pentru modificările pe care intenționează să le propună la legea sponsorizării, astfel încât susținerea sportului să fie atractivă financiar și pentru mediul privat.
Ministrul Ministrul Tineretului și Sportului, Carol-Eduard Novak va participa în acest weekend și la Turul Municipiului Deva la Ciclism.
Nicolae-Florin OANCEA
Primarul Municipiului Deva