Deva: Fonduri europene pentru realizarea unei piste de bicicliști
Autoritățile locale din municipiul Deva au în vedere dezvoltarea unei piste pentru bicicliști. Traseul va avea o lungime de 3,5 kilometri și prevede realizarea unor piste pentru bicicliști pe Bulevardul Decebal, Bulevardul 22 Decembrie şi zona adiacentă. Municipalitatea din Deva a făcut un prim pas pentru implementarea investiției. A fost desemnată societatea Mobility Engineering, din judeţul Argeş, care până în data de 15 octombrie va trebui să finalizeze documentația.
“Elaborarea documentatie faza SF va cuprinde următoarele: Expertiza Tehnică, Studiu de trafic, Calculul emisiilor GES, Studii de teren conform prevederilor legale și cerințelor ghidului, Studiu de Frezabilitate, Documentații pentru obținerea avizelor și acordurilor pentru proiectul „Construirea traseului pentru bicicliști pe Bulevardul Decebal, B-dul 22 Decembrie și zona adiacentă”, în scopul obținerii finanțării nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4-Sprijinirea dezvoltării urbane durabile Prioritatea de investiții 4.1, Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe Planurile de Mobilitate Urbană Durabilă”, arată documentele.
Pistele de biciclete vor avea o lungime de circa 3,5 kilometri, iar investiţia va cuprinde şi un sistem de bike-sharing. La Deva mai există o pistă de biciclete.
Monika BACIU