Deva: ”Comorile României” prin fotografie
Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, sub egida Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Asociația Millenium – Clubul Foto-Video, organizează joi, 1 martie 2018, vernisajul unei expoziții de fotografie intitulată „COMORILE ROMÂNIEI”, ce prezintă publicului 66 lucrări de artă fotografică, lucrări realizate de către Ilie Tudorel. Evenimentul va avea loc începând cu ora 12.00, în spațiile special destinate artelor vizuale din Palatul Magna Curia.
„COMORILE ROMÂNIEI” este o expoziție itinerantă dedicată Centenarului MARII UNIRI de la 1918, dar și Anului European al Patrimoniului Cultural – 2018 și cuprinde lucrări care redau imagini din patrimoniul cultural tangibil, intangibil și natural. Printre acestea, alături de bisericile pictate din nordul Moldovei, centrul istoric al Sighișoarei, sate și biserici fortificate din centrul Transilvaniei sau biserici de lemn din Maramureș, se regăsesc și imagini cu cetățile dacice din Munții Orăștiei: Costești-Cetățuie, Blidaru, Piatra Roșie, Bănița, Căpâlna și Sarmizegetusa Regia.
„Expoziţia este o provocare pentru vizitatori de a descoperi noi locuri şi sentimente asociate culturii îmbogăţind sufleteşte cetăţenii cu informaţii vizuale despre patrimoniul naţional românesc. În acest an de bilanţ naţional al Centenarului Marii Uniri de la 1918 este momentul ca toţi românii să cunoască şi să aprecieze această inestimabilă avuţie naţională şi europeană care este patrimoniul României. Cu o nouă viziune asupra patrimoniului vom putea face din acesta o resursă importantă de dezvoltare personală şi comunitară prin conservare, protejare şi promovare adecvată”, a declarat Ilie Tudorel.
Expoziția va fi deschisă în perioada 1-25 martie 2018.
Muzeul Civilizației Dacice și Romane